10 feb. 2020 | 15:20

Șeful Tesla are o mare problemă cu Facebook și a arătat-o din nou

TEHNOLOGIE
Șeful Tesla are o mare problemă cu Facebook și a arătat-o din nou

Șeful Tesla, Elon Musk, are o mare problemă cu Facebook, rețeaua condusă de Mark Zuckerberg. Și, din când în când, își aduce aminte de acest lucru.

De când au început scandalurile pentru Facebook, șeful Tesla s-a poziționat puternic împotriva rețelei de socializare. Imediat după ce a ieșit la iveală „scurgerea” masivă de date în cazul Cambdridge Analytica, Musk a luat poziție.

Se întâmpla în 2018, când șeful producătorului auto a decis să șteargă conturile de Facebook ale companiilor pe care le deține – Tesla și Space X. A păstrat, totuși, conturile de Instagram, deși platforma e deținută tot de Facebook. Ulterior, a fost un susținător înfocat al mișcării #DeleteFacebook. Deși scandalul părea îngropat, șeful Tesla a ieșit din nou la rampă.

A profitat de un tweet al actorului Sasha Baron Cohen pentru a-și arăta, din nou, nemulțumirea la adresa Facebook.

Șeful Tesla urăște Facebook

Totul a pornit de la o postare pe Twitter a actorului Sasha Baron Cohen. Acolo, acesta cerea ca Facebook să fie reglementată pentru că nu e normal ca „Zuckerberg să controleze informațiile de la 2,5 miliarde de utilizatori”. Unul dintre comentarii i-a aparținut chiar lui Musk.

El a replicat: „#DeleteFacebook It’s lame.

Baron Cohen e cunoscut pentru faptul că este un mare critic al platformelor de socializare/video precum Twitter și YouTube. Crede despre ele că reprezintă cea mai bună mașinărie de propagandă inventată vreodată. Iar Elon Musk i-a ținut isonul și a vrut să arate, încă o dată, cât urăște Facebook.

Musk a vorbit, de asemenea, pe Twitter despre modulele de inteligență artificială, despre care susține că nu-s înțelese pe deplin de Mark Zuckerberg.

Ofensiva pornită de Baron Cohen și Musk împotriva Facebook a urmat unei acțiuni similare luate de regizorul Stephen King. El a anunțat, recent, că a renunțat la Facebook din cauza informațiilor false răspândite acolo și pentru că datele persoanele sunt expuse în mod ilegal.