Schimbările făcute de Dacia și Ford ca să reia producția: ce se întâmplă în fabrici

Schimbările făcute de Dacia și Ford ca să reia producția: ce se întâmplă în fabrici
Răzvan Băltărețu
Răzvan Băltărețu
09:53 04.05.2020

Din 4 mai, Dacia și Ford reiau producția. Înainte de acest moment, fabricile au fost modificate, astfel încât să respecte norme sporite de siguranță pentru angajați.

Din aprilie, Dacia a reluat producția pe bază de voluntariat. Acum, la aproape 40 de zile de la intrarea în șomaj tehnic, atât Dacia, cât și Ford reiau lucrul oficial. Groupe Renault România susține că măsurile luate pentru protejarea angajaților vor fi aplicate cu rigurozitate.

De cealaltă parte, la Ford, angajaţii sunt anunţaţi de supervizorul lor dacă este cazul să vină la muncă. Asta pentru că producția e reluată gradual. Persoanele care nu vor veni la muncă vor rămâne în şomaj tehnic, în baza unei decizii formale.

Ce măsuri iau Dacia și Ford ca să poată relua producția

Încă din aprilie, Dacia a anunțat că traseul între domiciliu și locul de muncă, de la accesul în autobuz, până la accesul efectiv la postul de lucru de pe platforma industrială, respectă distanța socială. Totodată, la sosire, angajaților li se verifică temperatura cu ajutorul unei camere termice.

Accesul în interiorul platformei (ex.: vestiare, ateliere de lucru, cantină, zone de repaus) se face respectând marcajele vizuale la sol, regulile de igienă și de distanță socială. Toate posturile de lucru sunt dezinfectate, iar angajații poartă măști de protecție.

La Ford, angajaţii vor trebui să completeze zilnic un formular online de autoevaluare a sănătăţii pentru a se permite accesul în uzină. Totodată, la fiecare poartă de acces sunt instalate dispozitive de scanare a temperaturii pentru a identifica persoanele care au febră.

Distanțarea socială e la fel impusă, iar cantinele din secţii, automatele, bucătăriile unde se prepară mâncarea şi facilităţile din zona de odihnă nu vor fi puse în funcţiune. Cu toate acestea, chioşcurile din interiorul uzinei vor fi redeschise.

Întreg personalul din incinta companiei va fi obligat să poarte mască pe faţă şi, în plus, în anumite situaţii, o vizieră. În acest sens, Ford va produce măşti de faţă pentru a fi utilizate în uzinele sale din toată Europa. Măştile de faţă furnizate de companie vor trebui purtate de oricine lucrează sau vizitează o unitate Ford, în conformitate cu protocoalele globale ale companiei.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: