Schimbarea de la Facebook grație căreia vei avea, în sfârșit, liniște

de: Ciprian Ioana
10 04. 2020

Facebook știe că, în această perioadă, multă lume lucrează de acasă, dar se stă și cu ochii pe rețelele de socializare. Așa că vine cu o schimbare.

Facebook pregătește o nouă funcție în perioada următoare. Se numește Quiet Mode și, după cum îi spune și numele, are rolul de a-ți oferi un pic de liniște. E o funcție pregătită atât pentru iOS, cât și pentru Android, dar nu va veni în același timp pe ambele sisteme.

Se pare că prioritate are iOS.

Ce face Quiet Mode de la Facebook

Prin noua funcție, Facebook îți permite să oprești manual toate tipurile de notificări. Practic, e un pic mai mult decât notificările de tip push pe care le oprești, individual, pentru fiecare grup/pagina/cont în parte. Spre deosebire de această funcție existentă deja, Quiet Mode vine cu mai mult.

Odată ce activezi noua funcție, vor fi întrerupte toate tipurile de notificări pe care le primeștei de la Facebook. Quiet Mode va face parte din “Your Time on Facebook”, meniul de vizualizare și control al timpului petrecut în rețea, care va primi anul acesta un update și-ți va oferi mai mult control în calitate de utilizator.

Noul mod de dezactivare a notificărilor va putea fi găsit în meniul More al aplicațiilor mobile de Facebook, la Settings & Privacy – Your Time on Facebook – Manage Your Time. Acesta va putea fi activat și dezactivat manual de utilizatori, însă va putea fi și programat.

Practic, dacă simți nevoia să lucrezi în liniște într-un anumit interval orar, atunci poți programa Quiet Mode chiar între acele ore. E valabil și în cursul nopții sau dacă, de exemplu, ai o videoconferință și nu vrei ca Facebook să-ți trimită notificări în timp ce ții o prezentare. Sistemele de operare îți permit și acum să faci acest lucru, dar activarea funcției duce la oprirea tuturor notificărilor aplicațiilor pe care le ai în telefon.

Quiet Mode va fi implementat mai întâi pe iOS în următoarea lună, urmând ca în mai să ajungă și la utilizatorii de Android.