Schimbare importantă în Google Chrome: ce se va întâmpla cu extensiile, de acum înainte

Schimbare importantă în Google Chrome: ce se va întâmpla cu extensiile, de acum înainte

Multe dintre problemele pe care le întâmpini în Google Chrome sunt cauzate de extensiile pe care le-ai instalat fără să înțelegi exact cum funcționează. Google vrea să remedieze situația neplăcută.

Google schimbă regulile pentru dezvoltatorii de extensii pe care le poți instala în Chrome. În procesul de aprobare, premergător prezenței lor în WebStore, trebuie să fie semnificativ mai clar modul în care extensiile îți folosesc datele de navigare pe internet. În plus, au fost impuse restricții suplimentare vizavi de modul în care aceste mici progrămele îți pot accesa datele personale.

Google duce de mult timp o luptă acerbă cu extensiile de Chrome, mai ales că sunt foarte multe și destul de dificil de testat în detaliu. O nouă măsură în acest sens va intra în vigoare începând cu ianuarie 2021. Din acel moment, creatorii tuturor extensiilor prezente în Chrome Web Store vor fi nevoiți să detalieze tipul de date pe care le colectează. Lista poate include date de autentificare pe diverse site-uri, dar și informații ce pot fi folosite pentru a identifica pe tine în online.

În plus, toți dezvoltatorii acestor extensii trebuie să se angajeze că nu vor comercializa datele colectate către terți. Nu vor folosi datele în scopuri nedeclarate și nici nu le vor folosi în relație cu creditori sau bănci.

Toți dezvoltatorii de extensii pot începe să transmită aceste date către Google începând de acum, dar informațiile adiționale nu vor apărea în WebStore decât după 18 ianuarie 2021. Dacă aceste informații suplimentare nu vor fi disponibile până la data de mai sus, Google nu va șterge extensiile problematice. În schimb, le va atașa un avertisment prin care notifică utilizatorii în legătură cu acest potențial minus pe partea de securitate.

Din păcate, aceasta este departe de a fi o soluție perfectă, pentru că dezvoltatorii pot fără probleme să mintă în rapoartele lor către Google. Rămâne doar să vedem dacă cei care vor fi prinși că au încălcat regula sunt blocați și nu-și mai pot oferi extensiile prin WebStore.

Citește și: