Românii, amendați în masă când au ieșit din casă: sancțiuni de 400.000 lei într-o singură zi

Românii, amendați în masă când au ieșit din casă: sancțiuni de 400.000 lei într-o singură zi

Într-o perioadă în prea mulți români s-au relaxat în privința pandemiei de coronavirus, autoritățile române au început să dea un număr record de amenzi. În valoarea de 400.000 lei, toate au legătură cu restricțiile din timpul stării de alertă.

Un număr record de cetățeni români și proprietari de afaceri au fost amendați în doar 24 de ore, pe parcursul zilei de luni. Valoarea totală a amenzilor este de 400.000 lei, cu mențiunea că cei mai mulți dintre ei vor veni de la persoane fizice. Pretextul principal este cât se poate de simplu și vizează mai ales ignoranța oamenilor în a proteja sănătatea celor din jur.

Datele oficiale pe marginea acestui subiect au fost comunicate de către angajații Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor. Împreună cu autoritățile locale, entitățile de mai sus au verificat în cursul zilei de luni, 2.340 operatori economici și 11.529 de persoane.

„Au fost aplicate 1.387 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 388.937 lei, dintre care:21 de sancțiuni contravenționale operatorilor economici pentru organizarea de activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, în valoare de 35.100 de lei; 16 sancțiuni contravenționale persoanelor fizice pentru participarea la activități în spațiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicții și restricții, în valoare de 500 de lei; 1.029 de sancțiuni contravenționale în valoare de 148.622 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală; 37 de sancțiuni contravenționale în valoare de 35.600 de lei, pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanțarea fizică și locul prevăzut la mese”, anunță MAI.

Efortul din spatele acestei inițiative a fost unul cât se poate de complex, și a implicat participarea a aproximativ 4327 de politițiști, 1857 de jandarmi, 653 de polițiști de frontieră, 120 de cadre ISU, 1588 de polițiști locali, 70 de reprezentanți ANSVSA, 21 de inspectori ANPC, 61 de reprezentanți ai structurilor Ministerului Sănătății, 64 angajați ai Ministerului Muncii, 21 oficiali din cadrul Ministerului Transportului și 24 reprezentanți ai autorităților publice locale.

La linia telefonică TELVERDE (0800800165), dedicată special sesizării neregulilor în context COVID-19, luni, au fost primite 28 de apeluri telefonice. Doar 9 dintre acele sesizări s-au dovedit a fi corecte și s-au reflectat în amenzi.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI