28 oct. 2020 | 16:45

România, unică în Europa! Anunțul pentru toți cei cu mașini pe motorină și benzină

AUTO
România, unică în Europa! Anunțul pentru toți cei cu mașini pe motorină și benzină

Deși nu ne-am aștepta, România se clasează pe un loc bun în topuri.Comisia Europeană a clasat țara noastră pe un loc surprinzător în ceea ce privește prețurile carburanților.

România are al doilea cel mai mic preț la benzină și motorină din Uniunea Europeană, după cum arată ultimele date ale Oil Bulletin, publicație a Comisiei Europene. Suntem întrecuți doar de vecinii noștri de la sud, Bulgaria.

Cât dau românii pe benzină?

Datele publicației arată că, începând de la data de 19 octombrie, benzina costă în medie în România doar 0,934 euro pe litru, în timp ce media europeană este de 1,265 euro pe litru.

Statul care are cel mai mic preț la benzină, respectiv 0,897 euro pe litru, este desigur, vecinul nostru de la sud, Bulgaria.

La capătul opus se află state precum Danemarca și Suedia, în care costurile pentru un litru de benzină depășesc cu mult media europeană. Benzina cea mai scumpă se găsește în Danemarca – 1,458 euro per litru, urmată de Italia cu 1,389 euro per litru și Suedia cu 1,362 euro per litru.

Veștile bune se extind și în ceea ce privește costurile motorinei. În România, carburantul diesel costă 0,906 euro pe litru, față de media europeană, care este de 1,105 euro pe litru.

Iarăși, statul care ne întrece la prețuri mici pe carburanți este Bulgaria.

Vecinii noștri bulgari plătesc cel mai puțin pentru litrul de motorină, respectiv 0,866 euro per litru.

Pe de altă parte, state precum Suedia și Italia, plătesc considerabil mai mult pentru motorină.  În cazul Suediei, un litru de combustibil diesel costă 1,341 euro. Nordicii sunt urmați de Belgia, care are prețuri care ajung la 1,269 euro per litru și de Italia cu 1,260 euro per litru.

Conform Oil Bulletin, instituţia care furnizează aceste date la Bruxelles din partea României este Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de afaceri.

În România, cele mai mari lanţuri de benzinării sunt OMV Petrom, Rompetrol, Lukoil, Mol, Socar şi Gazprom. Preţurile prezentate reprezintă media ponderată calculată săptămânal pe baza cotei de piaţă a fiecărui furnizor de date pentru fiecare tip de carburant.