România are cei mai puțini învățători din UE, raportat la numărul de elevi
Numărul învățătorilor cu normă întreagă din România, raportat la numărul de elevi din ciclul primar, este cel mai mic din Uniunea Europeană. Cu excepția ciclului gimnazial, numărul cadrelor didactice, raportat la cel al elevilor este sub media UE în toate celelalte cicluri.
Conform ultimelor centralizări Eurostat, realizate în 2018, la nivelul învățământului primar, în statele membre ale UE erau 24,5 milioane de elevi și 1,8 milioane de profesori, revenind în medie 13,06 elevi pentru fiecare învățător.
Statistica are o relevanță generală în ceea ce privește densitatea claselor din ciclul primar (clasele I-IV), dar capătă o importanță specială în prezent, în contextul pandemiei.
În timp ce toate țările caută soluții pentru păstrarea la minimum a numărului de elevi dintr-o clasă, astfel încât aceștia să poată învăța în condiții de distanțare fizică, în cazul României apar motive de îngrijorare.
Deși datele sunt puternic influențate și de numărul suplinitorilor cu normă parțială, care nu sunt luați în calcul de Eurostat, raportul dintre numărul de profesori și cel al elevilor este îngrijorător în cazul țării noastre.
Baza de date Eurostat arată că numărul elevilor raportat la cel al profesorilor în România este mai mare decât media UE pe toate ciclurile școlare, mai puțin cel gimnazial, dar în cazul ciclului primar disproporția este una semnificativă.
Diferențele de la o țară la alta pot sugera o criză de cadre didactice, în contextul unor clase mai mari în mediul urban decât în cel rural, dar și o aglomerare a programei pe ciclul gimnazial, unde, spre deosebire de ciclul primar, fiecare materie este predată de un alt cadru didactic.
Scăderea raportului dintre numărul de elevi și cel al cadrelor didactice la liceu poate avea legătură și cu abandonul școlar masiv înregistrat în România, comparativ cu alte state europene.
În întreaga Uniune Europeană, valoarea medie a numărului de elevi ce revin unui profesor la nivel primar a scăzut de la 14,3 în 2017 la 13,6 în 2018, ca urmare a reducerii permanente a natalității, în ultimul deceniu.
Statul care se descurcă cel mai bine în ceea ce privește numărul profesorilor raportat la cel al elevilor este Luxemburg cu nouă elevi la un învățător, urmat de Grecia (9,2) și Polonia (9,6).
În Marea Britanie numărul elevilor ce revin unui profesor de ciclu primar este mai mare decât în România, respectiv 19,9 elevi la un învățător.
Raportul elev-profesor este calculat prin împărțirea numărului de elevi la numărul de profesori cu normă întreagă care predau în cadrul unui ciclu.