02 nov. 2020 | 16:09

Sute de casierii, închise: decizie radicală luată în România. Se întâmplă la această bancă

BANI
Sute de casierii, închise: decizie radicală luată în România. Se întâmplă la această bancă

Multe business-uri au fost nevoite să se adapteze în pandemie. Iar băncile din România nu fac excepție.

În pandemie, principala regulă ce trebuie respectată de toată lumea e distanțarea socială. Din acest motiv, statul pe la cozi și aglomerațiile din sediile băncilor pot fi periculoase. Așa că instituțiile bancare au venit cu soluții adaptate.

Raiffeisen Bank, una dintre cele mai mari bănci din România, a luat o decizie drastică. A decis să închidă nu mai puțin de 129 de casierii şi să reducă programul altora. Clienții băncii, așadar, ar trebui să știe despre aceste schimbări importante, tocmai pentru a-și calcula timpul în acord cu noile decizii.

Raiffeisen Bank, sute de casierii închise și schimbare de program

Începând cu luna noiembrie, aproximativ o treime dintre casieriile Raiffeisen (129 la număr, mai exaxt) vor intra în ceea ce banca numește “Viaţa fără CA$H”. Asta înseamnă ca operaţiunile cu numerar se vor efectua exclusiv la MFM/ATM, în zona 24H, existentă în fiecare unitate.

În plus, banca are în alte câteva zeci de unităţi program redus de casierie, pe care îl va adapta continuu, pe măsură ce traficul va scădea şi alternativele digitale oferite clientelei vor acoperi o gamă şi mai largă de operaţiuni cu numerar.

“An de an, Raiffeisen Bank investeşte sume considerabile pentru a asigura o experienţă superioară clienţilor săi prin serviciile oferite în unităţile sale. Anul acesta, contextul pandemiei a accelerat multe proiecte de digitalizare şi schimbări curajoase pentru folosirea operaţiunilor “fără cash”, iar asta s-a întâmplat nu doar în industria bancară. Pentru noi a fost momentul oportun pentru a face încă un pas spre încurajarea tranzacţiilor digitale. Vrem să dam tuturor colegilor din agenţiile fără casierie, posibilitatea de a dedica timp activităţilor cu valoare adaugată pentru clienţi, cum sunt consilierea în vederea înţelegerii tuturor funcţionalităţilor aplicaţiilor noastre şi a beneficiilor ofertei noastre de soluţii financiare. În felul acesta, ne dorim ca, împreună, să construim parteneriate valoroase şi durabile pe termen lung.” a spus Monica Udrescu, director executiv reţea de unităţi Raiffeisen Bank. 

Operaţiunile cu numerar pe care le efectuau clienţii la ghişeu în cele 129 de unitati vor putea fi făcute pe maşini multifunctionale (MFM-uri) sau vor avea soluţii alternative (Raiffeisen Online, Smart Mobile, Colectare).

În cazurile în care nu există soluţie alternativă pentru operaţiunile care implică cash-ul, clienţii vor fi îndreptaţi către o agenţie Raiffeisen Bank din proximitate.

Raiffeisen susține că are aproximativ 5000 de angajaţi, 335 de agentii în toată ţara, 770 de ATM-uri, 373 de maşini multifuncţionale (MFM-uri) şi o reţea de peste 23.000 de POS-uri.