Primul pas către tratament: o fost creat un anticorp pentru neutralizarea Covid-19
O companie din Belgia a făcut cel mai important pas spre tratarea Coronavirus, prin realizarea unui anticorp capabil să neutralizeze virusul Covid-19 din spatele coronavirus.
Institutul flamand de cercetări de biotehnologie (VIB) a anunțat pe parcursul zilei de luni descoperirea unui anticorp legat de coronavirus. Aceasta poate neutraliza virusul Covid-19, ne informează ziarul belgian „Le Soir”, citat de Rador.
Până la confirmarea acelor rezultate spectaculoase, mai sunt însă multe măsuri care trebuie urmate și etape care trebuie parcurse. Potrivit explicațiilor cercetătorilor, „rezultatele arată că anticorpul ar putea împiedica noul coronavirus să infecteze celulele umane”. Și, mai spun ei, „el ar putea fi produs pe scară mare folosindu-se procedee de producție care se utilizează deja în industria biofarmaceutică”.
Există un avantaj major în descoperirea sau dezvoltarea unui anticorp decât a unui vaccin. Ca referință, din momentul în care ai un anticorp în organism, indiferent dacă l-ai dezvoltat natural sau te bucuri de el prin tratament, gradul de protecție este imediat.
Un vaccin îți forțează organismul să dezvolte anticorpi prin injectarea unei cantități infime de virus, în timp ce un anticorp sare peste etapa respectivă și conferă direct protecția aferentă. În prima etapă, se vor face experimente pe persoanele care lucrează în domeniul sănătății.
Personalul din sănătate, care se află în situație de risc sporit, poate beneficia astfel de o protecție imediată, mai spun cercetătorii într-un comunicat. Momentan, se fac experimente pentru confirmarea acestor rezultate și cercetătorii de la VIB pregătesc faza de teste preclinice pentru un tratament contra coronavirusurilor.
Conform comunicatului oficial pe marginea subiectului, cercetătorii din spatele acestui proiect sunt foarte bucuroși de performanța atinsă în ultimele zile pe subiect, cu ajutorul unor echipe din Statele Unite ale Americii. Momentan, nu este foarte clar dacă acestea din urmă sunt entități private sau discutăm de echipe de cercetare din cadrul unor universități.