Primul medicament care ar putea distruge virusul: provoacă „o eroare catastrofală”
Un medicament cu mari șanse de distrugere a noului coronavirus a trecut deja de primul test pe oameni. A fost creat de Merck și are denumirea tehnică EIDD-2801.
Conform oficialilor Merck, au fost inițiate procedurile de testare cu un medicament anti-coronavirus. Vine sub forma unei pastile dezvoltate de cercetători americani și funcționează prin generarea unei ”erori catastrofale” în materialul genetic ARN a virusului. EIDD-2801, după numele său tehnic, plantează o moleculă în structura virusului, aceasta generează o serie de mutații care, în final, reușesc să-l ucidă.
Medicamentul a parcurs deja primul test de siguranţă efectuat pe aproximativ 100 de voluntari din Marea Britanie, iar testele clinice extinse urmează să înceapă în Statele Unite şi în Marea Britanie în luna iunie a acestui an, peste doar câteva zile. Compania farmaceutică americană Merck a anunţat că va dezvolta medicamentul în colaborare cu Ridgeback Biotherapeutics, o firmă din Florida care a obţinut drepturile de patentare a medicamentului de la savanţii care l-au conceput la Universitatea Emory din Atlanta.
Dintr-un punct de vedere, noul EIDD-2801 funcționează într-o manieră similară cu virusul pe care încearcă să-l distrugă, din prisma modului în care se reproduce odată ajuns în organism. „În momentul în care virusul primeşte în ARN-ul său molecule din medicament, apare o acumulare letală de erori, o eroare catastrofală”, explică profesorul Ralph Baric, un expert în coronavirusuri de la Universitatea din Carolina de Nord care lucrează de câţiva ani cu colegii de la Universitatea Emory pentru dezvoltarea EIDD-2801.
În ceea ce privește Remdesivir produs de Gilead Sciences, noul medicament EIDD-2801 face parte din aceeași clasă de antivirale. Există însă o diferență semnificativă în ceea ce privește modul în care funcționează cele două medicamente. „Remdesivir blochează o enzimă de care virusul are nevoie pentru a se replica. EIDD-2801 provoacă erori în enzimă, iar aceste erori generează o mutaţie catastrofală”, precizează Roger Perlmutter. În plus, Remdesivir este injectabil, în timp ce noul medicament vine sub formă de pastilă.
Ca referință, Remdesivir a funcționat până la această oră cel mai bine în combaterea virusului, chiar dacă nu poate fi considerat un leac universal, pentru toate categoriile de bolnavi și toate formele bolii.