12 mai 2020 | 07:24

Primele detalii despre iPhone 12 au ajuns online: de ce ar putea fi mai bun decât viitorul Galaxy S

ACTUALITATE
Primele detalii despre iPhone 12 au ajuns online: de ce ar putea fi mai bun decât viitorul Galaxy S

Cu doar câteva luni rămase până la lansarea noii generații de terminale Apple, numărul zvonurilor referitoare la iPhone 12 a explodat.

O serie de proiecte CAD cu schemele pentru iPhone 12 au început să circule pe internet de câteva zile. Pornind de la acele fișiere, cei de la EverythingApplePro au avut tot ce le trebuie pentru a crea randări 3D cât se poate de precise. Din câte se pare, acestea trădează o schimbare semnificativă pe partea de design, schimbare care a lipsit în ultimii ani, de la iPhone 10 și până în prezent.

Din ce putem desprinde din informațiile ajunse online, iPhone 12 va avea un aspect similar cu iPad Pro, cu unghiuri ascuțite pe margini în defavoarea unghiurilor rotunjite. La un moment dat, s-a vehiculat că vom vedea un iPhone cu un Smart Connector pe lateral, o interfață magnetică pe care o vezi pe unele tablete ieșite din Cupertino. Acea interfață lipsește din aceste proiecte 3D și se pare că va lipsi și din produsul finit. Pe de altă parte, se pare că Apple păstrează acel detaliu tehnic pentru o viitoare iterație de iPhone, fără porturi.

Dacă acest model se dovedește a fi adevărat în toamnă, versiunea standard de iPhone 12 va fi un pic mai mică decât modelul iPhone 11 Pro, cu o diagonală de 5,4 inci. Printre culori noi în care îl vei putea achiziționa se numără Navy Blue care va înlocui Midnight Green. Pe spate va avea în continuare un finisaj de sticlă mată, având în vedere că nu se văd amprentele atât de tare pe respectiva suprafață.

Partea din față de la iPhone 12 va fi reinventată complet. Vom vorbi de patru modele noi, toate cu panouri OLED și margini inexistente, cu excepția zonei pentru camere din partea de sus a ecranului. Seria Pro va avea o rată de reîmprospătare de 120Hz, o particularitate pe care o vedem de ceva timp pe iPad Pro. Pe partea de captură, tot Pro-urile vor avea în plus un senzor LiDAR pentru un autofocus mai rapid și un mod portret la clipuri video. Specificațiile complete vehiculate pentru cele patru smartphone-uri ce urmează să fie lansate în acest an le poți vedea mai jos.

 

 

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele