22 mai 2020 | 06:30

Premiile Oscar 2021, amânate: consecințele pandemiei se vor resimți pentru mult timp

ACTUALITATE
Premiile Oscar 2021, amânate: consecințele pandemiei se vor resimți pentru mult timp

Urmările pandemiei se vor resimți pentru mult timp de acum înainte. După ce s-a anulat festivalul Oktoberfest care ar fi trebuit să aibă loc la începutul lunii octombrie, se pare că până și premiile Oscar de anul viitor ar putea suferi o amânare.

Nu știe nimeni ce urmează să se întâmple peste o lună sau peste trei luni. În teorie, numărul de cazuri de Covid-19 a scăzut într-un ritm destul de constant în ultima perioadă, lent, dar constant, în cea mai mare parte a lumii. Situația cea mai dificilă se observă însă în Statele Unite ale Americii, unde lucrurile nu sunt deloc optimiste.

În timp ce în România s-au înregistrat aproximativ 1500 de decese, în SUA numărul celor care și-au pierdut viața gravitează în jurul valorii de 100.000 de oameni. Cu zeci de mii de cazuri noi înregistrate zilnic, în America trebuie să fii un pic inconștient să faci planuri pe termen lung. Tocmai din acest motiv, Academia Americană de Film ia în calcul cât se poate de serios să amâne decernarea premiilor din primul trimestru al anului viitor. Ca referință, conferința era programată pentru 28 februarie 2021, dar tot mai multe voci sunt de părere că termenul nu este unul realist, fie el și peste 9 luni.

Academy of Motion Picture Arts and Sciences a oferit deja detalii în trecut despre modul în care ediția de anul viitor va fi diferită de toate celelalte. Pentru prima oară, vor fi acceptate pelicule care nu au fost niciodată afișate într-un cinematograf. Oficialii au atras atenția că asta se va întâmpla doar în 2021. Această regulă, pe lângă faptul că avantajează teribil servicii de streaming precum Netflix, Amazon PrimeVideo sau Disney, este menită să ofere o șansă filmelor care au fost nevoite să se comercializeze pe internet, pentru că nu s-au închis cinematografele.

Variety este prima publicație care a atras atenția asupra faptului că premiile Oscar ar putea fi amânate. ”Este probabil să se amâne”, au afirmat surse apropiate de academie pentru publicația americană.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele