Premieră în România: cum poți cumpăra Bitcoin de la stat la prețuri modice
Statul român organizează în premieră o licitație prin care poți cumpăra Bitcoin sau alte monede virtual la prețuri modice. Procedura e una absolut nouă în România.
Statul îți oferă ocazia să cumperi în premieră Bitcoin, Ethereum sau alte monede virtuale, în cadrul unei licitații organizate pentru prima dată în România. E, de fapt, procedura similară pe care o organizează ANAF cu mașinile confiscate pe care le scoate apoi la licitație.
Numai că aici e vorba de bani virtuali.
Astfel, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI) vinde monede virtuale într-un dosar în care s-au desfăşurat cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată. Practic, acele monede au fost confiscate și acum scoase la licitație, potrivit unei decizii a Parchetului Judecătoriei Ploieşti.
Cum poți cumpăra Bitcoin de la stat la prețuri modice
Dacă ești investitor în această zonă, atunci ar trebui să vezi despre ce e vorba. ANABI susține că urmează să organizeze două licitații publice în următoarea perioadă. Detaliile vin chiar de la instituție.
”Pentru a putea participa la licitaţie este necesară parcurgerea procedurii de înregistrare pe platforma de licitaţii online a ANABI, disponibilă la adresa anabi.just.ro/licitatiionline/register. Măsura de valorificare a bunurilor indisponibilizate a fost dispusă de Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti într-un dosar în cadrul căruia s-au desfăşurat cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune în formă continuată (…). Având în vedere natura bunului mobil scos la licitaţie, la finalizarea procedurii, adjudecatarul va trebui să comunice Agenţiei, în vederea efectuării transferului, adresele publice de BTC, respectiv ETH, asociate unei platforme de tranzacţionare de monedă virtuală”, anunţă instituţia.
Important de precizat că platforma la care face referire ANABI trebuie să aparţină unei entităţi juridice care se supune normelor legislative privind funcţionarea şi operarea de instrumente financiare ale statului unde este înregistrată ca entitate juridică.
Totodată, respectiva platformă trebuie să aibă un proces de înregistrare a utilizatorilor de tip “cunoaştere a clientelei” (KYC – know your customer) şi să respecte procedurile şi standardele interne şi internaţionale privind prevenirea şi combaterea spălării banilor.
Așadar, dacă vrei să participi la licitație, trebuie să intri și să te înregistrezi AICI.