20 oct. 2020 | 13:41

Pe aceste alimente supraviețuiește coronavirusul. Anunțul ofical care schimbă tot  

CHESTII
Pe aceste alimente supraviețuiește coronavirusul. Anunțul ofical care schimbă tot  

România deja înregistrează un număr record de cazuri și pandemia e departe de-a se termina. Acum, după mai multe teste, au fost dezvăluite alimentele pe care virusul supraviețuiește cel mai mult.

Cel mai bine e să-ți iei toate măsurile de protecție în această perioadă. Și ca să faci asta trebuie să știi ce poți evita, ce trebuie să eviți și unde să fii foarte atent. Recent, autoritățile sanitare chineze care investighează un recent focar de Covid-19 spun că au descoperit coronavirus „viu” pe ambalajele cu alimente congelate.

Această constatare sugerează că virusul poate supraviețui în vitrinele frigorifice ale magazinelor. Tocmai de aceea, dacă obișnuiești să consumi astfel de alimente, cel mai bine e să dezinfectezi cât mai bine produsele pe care le aduci acasă.

Centrul chinez pentru controlul și prevenirea bolilor a anunțat că a găsit urme de Covid-19 viabil pe exteriorul ambalajului de cod înghețat, în orașul de coastă din estul țării Qingdao. A fost pentru prima dată când coronavirusul „activ” a fost detectat pe mărfuri refrigerate, conform Digi24. Cercetătorii investigau sursa de infectare a unui grup recent depistat într-un spital din Qingdao.

Descoperirile precedente pe acest subiect de care trebuie să ții cont

În trecut, au fost găsite urme genetice în probe de alimente congelate, dar niciun virus viu nu a fost izolat înainte. China, care până la focarul din Qingdao nu a înregistrat cazuri noi noi timp de 55 de zile, a fost una dintre puținele țări care a indicat o posibilă transmitere prin alimente congelate.

În iunie, când în Beijing a fost un al doilea focar, oficialii au sugerat că noul val ar fi putut proveni de la o cantitate de somon importat. Asta a dus la cercetarea de acum. Totodată, în august, China a crescut cerințele de inspecție pentru importurile de produse congelate, după ce au fost găsite urme de virus pe aripile de pui congelate din Brazilia. De asemenea, au detectat virusul pe creveți și pe alte fructe de mare congelate provenite din importuri.

În cazul situației din Qingdao, încă nu e clar dacă focarul a pornit de la ambalajul alimentelor congelate. Ancheta epidemiologică a stabilit că doi muncitori de la docuri, asimptomatici, ar fi sursa de infecție pentru 12 persoane care au ajuns la spital. Nu se știe dacă muncitorii au contractat virusul de pe ambalajele alimentelor congelate. Totuși, avertismentul general a fost ca cei care manipulează produse congelate să nu intre în contact direct cu mărfurile.