Galeria virtuală creată în România cu tehnici din producția jocurilor video

Galeria virtuală creată în România cu tehnici din producția jocurilor video

Departamentul de Scenografie al UNarte, București, are un parteneriat cu Ubisoft pentru a sprijini educația și dezvoltarea abilităților tinerilor artiști.

Proiectul constă într-o galerie virtuală și include o selecție a celor mai bune lucrări realizate de studenți ai cursului de Artă Digitală 3D susținut de Ubisoft. Lucrările au fost bazate pe o curriculă creată de experți în modelare, texturare și animare 3D.

Studenții ale căror lucrări au fost expuse în galeria virtuală sunt cursanți ai anului al doilea al Departamentului de Artă Ubisoft București. După ce în primul an, studenții au acumulat informațiile teoretice introductive necesare în modelarea și texturarea 3D, anul acesta au avut ocazia să le transpună în practică.

Tehnici de sculptură digitală și scene realizate ca-n jocuri video

„Vrem să le oferim studenților instrumentele potrivite pentru exprimarea creativității, dar și cunoștințele necesare pentru a-și lărgi perspectivele de carieră. Așa că anul acesta, colaborarea cu Ubisoft a devenit și mai strânsă: cursul de artă digitală 3D a intrat în programa de studiu a departamentului de Scenografie, și este acum opțional pentru toți studenții UNArte.”
Prof. Lector Univ. Dr. Anca Albani

După finalizarea cursurilor, cu o durată de 3 ani, absolvenții își vor putea utiliza aptitudinile dezvoltate în domenii diverse. Printre acestea se numără și vizualizarea arhitecturală, publicitate, design industrial, printare 3D, crearea de jocuri video sau film.

Galeria Ubisoft X UNarte este compusă din peste 30 de lucrări precum scene și compoziții foto și video. Printre cei care s-au ocupat de îndrumarea studenților s-au numărat artiștii de mediu ai Ubisoft și profesori în domeniu ai UNarte.

Împinși de circumstanțele actuale, artiștii și instituțiile de artă încep să utilizeze din ce în ce mai mult modele 3D pentru a putea livra conținut către spectatori. Astfel, expozițiile virtuale iau cu asalt piața și rămân încă una dintre puținele metode de supraviețuire a domeniului artistic.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: