Noul Flight Simulator e jocul de care aveai nevoie ca să călătorești pe unde vrei anul acesta
Mult așteptatul joc de la Microsoft a fost lansat acum și este disponibil, atât pe Xbox, cât și pe PC. Da, cei cu PlayStation n-au noroc de data asta.
Microsoft a lansat pe 18 august cea mai nouă versiune a jocului său video clasic “Flight Simulator” cu caracteristici speciale precum condițiile meteo și traficul live sau chiar harta întregii lumi.
Instalarea jocului de 150 GB include cel puțin 37.000 de aeroporturi, 1,5 miliarde de clădiri și aproape două trilioane de copaci, împreună cu doi PB de imagini aeriene și de satelit.
Piloții, entuziaștii aviației și exploratorii pot ajunge la cer cu ajutorul Flight Simulator de la Microsoft, în simulatorul de zbor Microsoft, disponibil acum pe Xbox Game Pass for PC (beta) joc pentru PC, pe Windows 10 și pe Steam, a afirmat compania într-o declarație.
În celebrarea reîntoarcerii îndrăgitei francize, toți jucătorii vor putea solicita un set gratis de uniforme Aviators Club, drept mulțumire specială, până pe 30 septembrie.
Cât costă și cum îl poți juca gratis?
Costul pentru noua versiune începe de la 60 dolari. Jocul conține și costuri suplimentare pentru avioane și aeroporturi extra atât pentru Windows cât și Xbox.
După cum sugerează numele, acest joc de simulare de zbor este exclusiv Microsoft și este disponibil gratuit dacă utilizatorii au Xbox Game Pass. Cel mai recent Flight Simulator Microsoft este disponibil în versiune Standard, Deluxe și Premium Deluxe și a fost dezvoltat de Asobo Studio și publicat de studiourile jocului Xbox și este disponibil în Steam și în magazinul online Microsoft.
Compania a adăugat 30 de aeronave diverse, de la avioane cu piston cu un singur motor la turbopropulsoare cu distanță lungă până la avioane business și avioane cu reacție.
Există, de asemenea, un sistem cu mai mulți jucători care permite prietenilor din întreaga lume să zboare împreună de la distanță. Noua funcție Live meteo asigură jucătorilor posibilitatea de a-și planifica traseele de navigare prin cer.
“Vom continua să ne actualizăm foaia de parcurs pentru dezvoltare cu actualizări, inclusiv actualizări gratuite la nivel mondial, pachete DLC tematice, VR și vom include tot conținutul excelent pe care dezvoltatorii terți au început să îl anunțe pentru Flight Simulator Microsoft”, a transmis compania.