Netflix ar vrea să întrețină isteria creată în jurul Tiger King: ce fac creatorii fenomenului
Tiger King a fost un mini-documentar care a creat isterie în rândul fanilor Netflix și nu numai. A devenit un fenomen cultural, iar platforma nu vrea să renunțe așa ușor la fanii pe care i-a adunat odată cu miniseria în care sunt prezentați posesorii de feline de mari dimensiuni.
Dacă n-ai văzut Tiger King încă, atunci află că miniseria a devenit deja un fenomen. Netflix a reușit să dea lovitura cu cele șapte episoade și acum le oferă credit creatorilor pentru o continuare. Bine, nu e vorba de o continuare propriu-zisă a ceea ce poate ai văzut deja, dar are legătură tot cu posesorii de mari feline.
Presa americană scrie că echipa din spatele Tiger King lucrează deja la un nou episod care, de această dată, se concentrează pe un episod petrecut în 2003, și anume atacul petrecut în Las Vegas în timpul show-ului găzduit la acea vreme de Siegfried și Roy Horn.
Și Jeff Lowe, pe care-l știi din miniserie, a confirmat că Netflix filmează ceva în această perioadă.
So our friend @christie_dish listened to the podcast, @HoldingKourt and after last weeks episode decided to send us this!!!
?BREAKING NEWS FOLKS?
There will be 1 more episode of #TigerKing on@Netflix pic.twitter.com/YeRSIlDKTJ
— Justin Turner (@redturn2) April 4, 2020
Netflix a avut succes cu Tiger King așa că merge pe aceeași direcție
Netflix ar pregăti, așadar, încă un episod, care îi are în prim-plan tot pe posesorii de feline de mari dimensiuni. Iar noul episod va avea legătură cu atacul din 2003 din Las Vegas, de care-ți ziceam mai sus.
Pe de altă parte, se pregătește și un film inspirat din cele prezentate în miniseria de pe Netflix. Tiger King va fi transformat în serial, iar Nicholas Cage va interpreta rolul lui Joe Exotic. Acțiunea din serial se va concentra în jurul lui Joe Maldonado-Passage, proprietarul excentric al unui parc de animale exotice din statul american Oklahoma.
Din serial vei primi toate detaliile din viața sa pentru a înțelege cum bărbatul a ajuns să devină Joe Exotic, un personaj atât de controversat. Povestea sa este una complexă și implică lucruri precum crime și amenințări cu moartea, animale exotice ucise, comerț ilegal cu animale și condamnări la închisoare. Serialul nu are încă un nume, însă știm deja că îl rolul lui Joe Exotic îl vom vedea pe Nicholas Cage.
Documentarul Tiger King a ajuns pe Netflix în martie și a devenit rapid unul dintre cele mai populare titluri de pe platformă. În primele zece zile a ajuns să numere peste 34 de milioane de spectatori unici.