Ne va ține de foame pe viitor: o companie a creat o pudră proteică din aer, apă și curent

Ne va ține de foame pe viitor: o companie a creat o pudră proteică din aer, apă și curent
07:47 21.01.2020

În contextul în care este doar o chestiune de timp până când planeta va rămâne fără mâncare pentru toți, mai multe companii fac eforturi de a dezvolta surse proteice într-o manieră eficientă.

O companie finlandeză este specializată pe un domeniu mai ciudat. A reușit să facă progrese importante în dezvoltarea unei noi surse de proteine folosind doar aer, apă și energie electrică. În contextul în care beneficiile globale sunt fabuloase, dacă procesul din spate poate fi scalat la scară largă, știrea a făcut imediat înconjurul lumii.

Potrivit celor de la CNN, pudra proteică din aer, apă și curent ar putea ține locul unei alimentații tradiționale, diversificate. În contextul în care hrănirea populației globale are un efect devastator asupra resurselor planetei noastre, astfel de companii vor fi din ce în ce mai profitabile.

Agricultura tradițională și cea care depinde de o serie de echipamente tehnologizate reprezintă una dintre principalele generatoare de gaze de seră. În plus, extinderea industriei duce la defrișări masive cu consecințe dezastruoase asupra resurselor de oxigen ale Terrei. Implicit, o mare parte din activitățile noastre duc la încălzirea globală.

Soluția la această problemă dureroasă vine de la o companie din Helsinki. De ceva timp, finlandezii lucrează la crearea unei noi surse naturale de proteină, intitulată soleină. Din câte se pare, aceasta nu are niciun gust și este asemănătoare pudrelor proteice de pe piață, pe care le consumă în principal atleții. Diferența este că amprenta de carbon va fi una mult mai mică. Cu alte cuvinte, producția sa va avea un impact infim asupra mediului înconjurător.

În practică, soleina este făcută dintr-un microb în lichid, asemănător fermentării realizate în producerea berii. Dar, spre deosebire de microbul care este ”hrănit” în fabricile de bere cu zahăr, acestuia îi sunt date bule de hidrogen, dioxid de carbon, nutrienți și vitamine. Hidrogenul este obținut prin aplicarea electricității apei, în timp de dioxidul de carbon este extras din apă. La acest proces este folosită doar energie regenerabilă, pentru a se scădea și mai mult impactul asupra mediului.

Producătorii pudrei sunt foarte mândrii de produsul lor, dar mai mult decât atât, sunt entuziasmați de faptul că poate duce la protejarea planetei. Ei sunt încrezători că noua pudră proteică este de aproximativ 100 de ori mai prietenoasă cu mediul înconjurător comparativ cu producția de carne și, de 10 ori mai bună decât pudrele din aceeași clasă existente pe piață.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Sursa: CNN
Etichete: