Momentul decisiv pentru Dacia: fostul președinte Renault, acum fugar, dezvăluie ce s-a întâmplat cu marca românească
Nu mai e o surpriză că Dacia are mare trecere în Europa. Mașinile sunt ieftine, livrează la nivelul așteptărilor și clienții sunt mulțumiți. Fostul președinte Renault – Nissan a vorbit recent despre grup, per total, și Dacia, în particular.
Carlos Ghosn e acum refugiat în Liban. În trecut, el a condus alianța Renault – Nissan și în mandatul său grupul a înregistrat câteva performanțe notabile. În interviul acordat acum el a încercat să-și apere mandatul și să spună că pe vremea lui grupul mergea mai bine.
El a făcut referire la prețul acțiunilor Renault și Nissan din perioada în care el le conducea. Nissan a scăzut cu 55% pe burse, iar Renault cu 70%. De cealaltă parte, General Motors și Toyota au scăzut doar cu 12 – 15%. Ghosn consideră că nu este vorba despre efectul crizei medicale, ci o administrare proastă.
Ce spune fostul președinte despre Dacia
În cazul Dacia, mașina care a ridicat de multe ori vânzările Renault în Europa, Ghosn susține că e mândru de ce-a realizat în mandatul său, notează Le Parisien.
„În 2005, Dacia, care a fost cumpărată de Louis Schweitzer, predecesorul meu, nu avea decât un model. Marca are astăzi o gamă întreagă și constituie un succes remarcabil pentru Renault.”
Carlos Ghosn
Fuga lui Ghosn a venit pe fondul acuzațiilor de fraudă, dar și deturnarea unor fonduri ale Nissan în interes personal. Ghosn neagă și susține că tot ce a făcut a fost legal. Totodată, acuză șefii Nissan că i-au făcut dosarul pentru a împiedica fuziunea Renault – Nissan. El a fost arestat în decembrie 2018 și a stat în arest șase luni, până când a fost eliberat pe cauțiune.
Legat de Dacia, ce-a reușit Renault – cu suportul deplin al lui Ghosn sau nu – a fost să transforme marca dintr-una banală într-una preferată pentru prețul mic. După cum a spus în septembrie 2019 și Francois Coste, preşedinte al Camerei Franceze de Comerţ şi Industrie din România: „România nu mai este o ţară care are costuri mici, este o ţară în care companiile contează pe talente pentru activităţi cu o mare valoare adăugată. O maşină Dacia fabricată în România nu mai este o maşină low cost, este o maşină «smart choice», din cauza asta Dacia are succes pe toate pieţele din Europa şi din afara ei.”