21 aug. 2020 | 10:53

Modelul Volvo cu 2,6 milioane de kilometri la bord: cum a reușit acest lucru

ACTUALITATE
Modelul Volvo cu 2,6 milioane de kilometri la bord: cum a reușit acest lucru

Numele Volvo e asociat cu țările nordice, chiar dacă sunt ani buni de când marca a fost preluată de chinezi. Povestea acestui model cu 2,6 kilometri la bord, însă, se petrece tot în ținutul scandinav.

Ai mai auzit povești de prin România cu modele Logan care reușesc să atingă milionul de kilometri pe bord și nu e nevoie ca mașina să fie împinsă. Doar că povestea unui model Volvo e mult mai interesantă. Totul a început în 1984, când finlandeziii de la SE Makinen au decis să-şi schimbe exemplarul vechi de Volvo 145 pe un Volvo nou.

La acel moment, modelul avea la bord peste 1 milion de kilometri. Numai că șeful producătorului de la acea vreme a venit cu ideea ca modelul să fie păstrat și să mai fie rulat încă un milion de kilometri, scrie piataauto.md.

Volvo cu peste două milioane de kilometri la bord

Toată povestea a fost posibilă, de fapt, datorită unui alt producător de renume: Volkswagen. La acea vreme, Volvo avea un parteneriat cu Volkswagen pentru livrarea de motoare diesel pentru modelele sale. Modelul 245 a avut mai multe motorizări diesel preluate de la VW.

Astfel că pe modelul Volvo amintit a ajuns un motor diesel de șase cilindri în linie. Iar mașina a fost pusă la treabă. Din 1984 încoace, misiunea ei a fost să transporte poşta, în principal între oraşele Oulu şi Kuusamo.

Scopul celor de la SE Makinen n-a fost atins ușor. Pentru că după alți 620.000 de kilometri parcurși, motorul a murit și a trebuit înlocuit cu unul nou. Tot de la VW, model identic. Iar modelul și-a reluat numărătoarea de pe bord.

Numai că acest motor a cedat și el după 400.000 de kilometri. Se depășiseră însă două milioane de kilometri pe bord. A venit, însă, al treilea motor, tot de la VW, doar că între timp, a cedat cutia de viteze, iar unul dintre șefii companiei s-a dat drept un client anonim și a sunat să reclame acest lucru.

Cei care i-au răspuns l-au întrebat câți kilometri are mașina, iar el a răspuns: ”…2 milioane de kilometri”. Mai în glumă, mai în serios, de la celălalt capăt al firului a venit răspunsul: ”Hm…, da, ar fi trebuit să ţină ceva mai mult.”.

Modelul Volvo 245 a primit în cele din urmă o cutie nouă de viteze și a reușit să mai parcurgă încă 650,000 km. O performanță cu adevărat lăudabilă, motiv pentru care cei de la SE Makinen au decis să restaureze mașina și să o țină drept piesă de muzeu.

Doar că nu e doar piesă de muzeu. Important de spus că mașina pornește și azi și mai e rulată, din când în când, de șefii companiei pe distanțe mici. În total, acel model de Volvo are la bord 2.650.000 de kilometri.