19 iun. 2020 | 12:07

Ministrul Economiei, amenințări fără precedent care vizează toți românii cu centrale termice de apartament și nu numai. Ce s-ar întâmpla cu prețurile

BANI
Ministrul Economiei, amenințări fără precedent care vizează toți românii cu centrale termice de apartament și nu numai. Ce s-ar întâmpla cu prețurile

Ministrul Economiei a venit cu câteva declarații care ar trebui să-i ajute pe români. Acesta a vizat direct prețul gazelor. Conform acestuia, Guvernul poate interveni, dacă lucrurile nu se schimbă.

Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, a transmis că prețul gazelor pentru consumatorii casnici ar trebui să scadă cu 10-15% de la 1 iulie. Acela e momentul la care piața va fi complet liberalizată.

Dar ministrul a amenințat că dacă nu se întâmplă asta, Guvernul poate folosi legislația anticoncurențială pentru a interveni. De la 1 iulie, prețul gazelor pentru populație nu va mai fi stabilit de către Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), ci se va forma liber, conform Agerpres.

„Evident că trebuie să avem grijă ca furnizorii să nu profite de această situație de început de liberalizare și ne vom asigura din acest punct de vedere. Din această lună producătorii vor fi obligați să intre într-un program de gas release, să pună pachete de vânzare la o lună, la trei luni, la șase luni și la un an la prețul de pornire a bursei de la Viena, care este, în momentul de față, aproape de trei ori mai mic decât prețul actual cu care cumpără furnizorii, deci practic suntem convinși că va fi o scădere de preț, cel puțin pe luna iulie, august, inclusiv la iarnă prețul va fi mai mic decât achiziționează în acest moment furnizorii de pe piață și ne vom asigura că această scădere de preț se va regăsi și în facturile românilor, ale clienților casnici.”
Virgil Popescu, ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri

Cine controlează piața de gaze, în prezent?

În România, Engie și E.ON au, împreună, 90% din piață. Popescu a spus că, dacă nu vor scădea prețurile pentru populație, autoritățile vor interveni pentru ca acest lucru să se întâmple.

„Vom interveni prin Ordonanță de Urgență în Guvern, pe Legea concurenței, și ne vom asigura ca reducerea de preț la producător să se regăsească și la cumpărătorul final. Mă aștept să fie reduceri de 10-15% în piață și sunt furnizori care oferă această reducere. Unii, mai mici, (oferă o reducere – n.r.) chiar și de 20%, pentru că nu-și doresc să piardă clienții. Ori, între cei mari mi se pare deja că este o înțelegere anticoncurențială, ei având 90% din piață și nu fac nicio mișcare pentru a reduce prețul clienților finali”
Virgil Popescu

Ce ar trebui să facă românii acum e să compare prețurile. Au în acest sens un comparator pe site-ul ANRE. Acolo, fiecare furnizor își publică ofertele de preț.

Totodată, e bine să știi că în ultima săptămână din iunie Guvernul va mai elimina o barieră care există în acest moment în calea concurenței pe această piață. „[…] în momentul de față, o companie dintr-o zonă din sud-vestul nu poate vinde gaz în nord-estul României decât dacă are un punct de lucru pe o rază de 50 de kilometri acolo, ceea ce este o aberație în momentul de față, când online-ul este peste tot. Este o barieră veche în Legea energiei, pe care o vom elimina de săptămâna viitoare, astfel încât, dacă piața e liberă, să fie liberă și absolut oricine să poată oferta oriunde”, a conchis Popescu.