Mare atenție, români: greșelile care fac electrocasnicele bune de aruncat. Așa eviți defectarea aragazului, mașinii de spălat și nu numai

Mare atenție, români: greșelile care fac electrocasnicele bune de aruncat. Așa eviți defectarea aragazului, mașinii de spălat și nu numai

Perioada sărbătorilor e dedicată familiei și treburilor casnice, dar apar câteodată și surprize neplăcute. Iată ce trebuie să știi pentru a nu-ți strica mașina de spălat, frigiderul sau aragazul.

Crăciunul înseamnă voie bună și armonie, dar dacă ți se strică ceva în casă totul se poate transforma într-un coșmar.  E, practic, cea mai aglomerată și solicitantă perioadă pentru electrocasnicele și echipamentele electronice. Trebuie să urmezi câteva sfaturi pentru a nu te trezi cu ceva stricat chiar în aceste zile.

În această perioadă, crește riscul de defecțiuni, accidente și chiar incendii, potrivit Depanero.

Cum faci să nu rămâi de sărbători fără mașina de spălat, frigider sau aragaz

Datele Eurostat arată că în 2018, 26% din consumul final de energie a fost reprezentat de consumul casnic, din care 14,1% a fost consumat prin iluminat și folosirea electrocasnicelor. Pe plan local, 13,4% din consumul casnic de energie este folosit în acest scop.

Cu atât mai mult în acest an, în care și consumul nostru de energie s-a modificat semnificativ, trebuie să acorzi mai multă atenție electrocasnicelor și electronicelor, dar și a întregii instalații electrice din casă. Potrivit specialiștilor, cele mai multe defecțiuni sunt cel mai adesea cauzate de neatenție și de folosirea necorespunzătoare a aparatelor electrocasnice.

Ca să ai parte de sărbători liniștite, trebuie să-ți iei câteva măsuri de precauție, așa că iată câteva sfaturi.

Ai grijă de electrocasnicele tale

  • Aparatele electrocasnice precum mașina de spălat vase sau mașina de spălat rufe nu ar trebui să funcționeze nesupravegheate. De asemenea, e important să curățați permanent și cuva mașinii de spălat; în caz contrar, hainele ar putea căpăta un miros neplăcut și s-ar putea chiar deteriora. Nu uitați că electrocasnicele nu trebuie curățate sau reparate când sunt încă în priză.
  • Pentru că este o perioadă în care ne bazăm mai mult pe tehnologia de acasă, nu uitați că prizele nu ar trebui supraîncărcate – cu cât sunt mai puţine prize într-o casă, cu atât avem tendinţa de a folosi mai multe prelungitoare, lucru care suprasolicită instalaţia electrică şi poate duce la arderea siguranţelor
  • Dacă vă gândiți să mai faceți schimbări în casă în această perioadă, țineți cont de amplasarea diferitelor aparate. Electrocasnicele nu trebuie apropiate de surse de apă sau căldură. Poziţionarea corectă a electrocasnicelor le poate mări durata de viaţa şi le asigură o funcţionare mai bună. De asemenea, manevrați orice aparat electrocasnic doar cu mâinile uscate
  • În această perioadă, numărul obiectelor sau decorațiunilor care necesită alimentare cu energie electrică e mai mare. Acordați atenție prizelor și cablurilor deteriorate: până la urmă, sănătatea electronicelor depinde și de calitatea prizelor. Aparatele electrocasnice care nu sunt în uz trebuie scoase din priză – contribuiți astfel la eficientizarea consumului de energie și puteți preveni eventuale accidente
  • Momentul împodobirii bradului și decorării casei este așteptat de toată familia. Totuși, înainte de a folosi decorațiunile electrice de Crăciun, verificați să fie în stare bună. Se recomandă evitarea folosirii instalațiilor de pom sau a altor decorațiuni dacă sunt deteriorate, deoarece acestea pot fi cauza unui incendiu sau pot provoca șocuri electrice
  • Nu în ultimul rând, când gătiți cina festivă sau mâncarea preferată, nu le lăsați nesupravegheate, mai ales dacă utilizați ulei sau grăsime fierbinte, pentru că pot lua foc. În cazul în care ia foc uleiul, nu utilizați niciodată apă. Stingeți focul aragazului sau plita și acoperiți oala cu un capac. În plus, atât cuptorul de aragaz, cât și cuptorul cu microunde trebuie curățate frecvent – un strat gros de grăsime reprezintă un risc de incendiu, poate determina pierderea de energie și scăderea eficienței acestuia, dar și cauza deterioarea anumitor componente ale cuptorului.

Pentru a fi sigur că nu ți se întâmplă nimic rău, trebuie să te asiguri că toate electrocasnicele au fost montate/instalate conform instrucțiunilor de montaj, nu ai în casă instalații electrice sau sanitare improvizat și ar fi bine să eviți intervențiile neautorizate, realizate de personal necalificat.

Dacă ai o problemă, ar fi bine să apelezi mereu la un specialist.

Citește și: