Klaus Iohannis a semnat chiar acum decretul. Ce se va întâmpla cu aceste mașini și proprietarii lor

Klaus Iohannis a semnat chiar acum decretul. Ce se va întâmpla cu aceste mașini și proprietarii lor

Un proiect de lege pornit în decembrie 2019 a ajuns acum la Klaus Iohannis, după ce-a fost votat de Parlament. Președintele a promulgat legea și vizează direct mașinile părăsite în spațiul public.

În decembrie 2019, mai mulți parlamentari USR au depus la Senat un proiect care scurtează de la un an la şase luni perioada în care vehiculele abandonate pot sta în parcările publice. Iniţiativa prevede includerea autoturismelor înmatriculate în străinătate în categoria „vehicule fără stăpân”.

Proiectul prevedea, printre altele, amenzi între 1.000 și 2.000 de lei pentru proprietarii mașinilor care primesc avertisment. Amenzile se aplică dacă, în maximum cinci zile, nu ridică autovehiculul de pe domeniul public sau privat al statului.

„Aceștia nu doresc să rezolve problema și declară că vehiculul nu este abandonat, nedorind să renunțe la el, deși, de cele mai multe ori, acesta este impracticabil circulației, ocupă spațiu în parcări sau pe străzi și creează astfel obstacole în fluența traficului rutier și pietonal. De asemenea, sunt proprietari care susțin că au taxele auto achitate și consideră că au dreptul să țină vehiculul parcat pe domeniul public, chiar dacă acesta se află într-o stare avansată de degradare”, se arăta în expunerea de motive, conform RFI.

Proiectul anti-rable, votat în Parlament în iunie. Iohannis a și promulgat legea

Pe 3 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat acest proiect de lege care prevede că pot fi incluse sub incidenţa Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân şi autoturisme înmatriculate în străinătate.

Pe scurt, „vehicul fără stăpân” este vehiculul de orice categorie, fără numere de înmatriculare sau alte marcaje oficiale, ori înmatriculate în străinătate, staţionat pe domeniul public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale, al cărui proprietar sau deţinător legal este necunoscut.

Aici intră vehiculele din orice categorie și aflate pe domeniul public sau privat al statului de cel puțin șase luni.

Din 26 iunie, Administrația Prezidențială a comunicat următoarele: „Decret privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale (PL-x 184/29.04.2020)”.

Practic, de acum ar trebui să se mai elibereze străzile de rable. Cum va fi aplicată legea, vom vedea. Acum, mai trebuie ca aceasta să apară în Monitorul Oficial.

Citește și:
Etichete: