Invenția pe care ai vrea-o în mașină ca să nu fii orbit de razele soarelui
Din cauza razelor solare, mulți șoferi își pierd pentru scurtă vreme concentrarea, iar urmările pot fi tragice. Bosch susține că are soluția care rezolvă această problemă.
Poate că ți s-a întâmplat de multe ori să fii orbit de razele soarelui la volan. Sigur că fiecare mașină e prevăzută cu acel parasolar pe care-l poți trage deasupra sau în lateral pentru a te feri de lumina puternică. Numai că e nevoie de doar o fracțiune de secundă pentru a pierde controlul volanului.
Iar germanii de la Bosch știu că asta reprezintă una dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere. Așa că a inventat soluția salvatoare.
Un ecran LCD transparent care se folosește de inteligența artificială pentru a-i feri pe șoferi de razele soareluI. Hai să vezi cum funcționează invenția ce va fi prezentată anul acesta la CES în Las Vegas.
Invenția Bosch care te ferește de razele soarelui
Bosch Virtual Visor e un ecran LCD transparent care se montează în locul panoului pe care-l folosești acum pentru a te feri de soare la volan. Ecranul folosește o cameră RGB care nu lasă razele soarelui să te deranjeze când conduci. Sistemul se folosește de inteligența artificială pentru a scana fața șoferului și pentru a-i identifica ochii, gura și nasul.
Astfel, știe cum să găsească unghiul perfect pentru a opri razele soarelului.
Principalul beneficiu al acestui parasolar inventat de Bosch e că e unul transparent, spre deosebire de cele clasice. Astfel, șoferul poate vedea prin 90% din suprafața lui, fiindu-i afectată vizibilitatea doar în punctul care oprește razele soarelui. Mai mult, coborârea parasolarului clasic presupune ca șoferul să ia cel puțin o mână de pe volan și să-și îndrepte atenția către partea de sus a mașinii. E nevoie, însă, de doar o fracțiune de secundă de neatenție pentru a provoca un accident rutier.
Studiile realizate în Statele Unite au arătat că, din cauza faptului că șoferii sunt orbiți de razele soarelui, pot avea loc mult mai multe accidente decât în cazul altor fenomene care reduc vizibilitatea precum ploaie, ceață sau ninsoare.