01 iun. 2020 | 17:53

„Invenția” lui Bill Gates care ar distruge o meserie mult iubită. Sute de mii de oameni rămân fără locuri de muncă

CHESTII
„Invenția” lui Bill Gates care ar distruge o meserie mult iubită. Sute de mii de oameni rămân fără locuri de muncă

Compania fondată de Bill Gates face un salt imens în ceea ce privește automatizarea. Dar și dispariția unor locuri de muncă. Demersul a fost deja anunțat.

Microsoft, companie pornită de Bill Gates și care a ajuns în prezent să furnizeze cel mai folosit sistem de operare, a anunțat o măsură incredibilă. Pe site-ul MSN, unde sunt adunate știri din toată lumea, compania va trece la automatizarea publicării de articole.

Astfel, Microsoft va folosi algoritmi care să replice munca oamenilor. În prezent, selecția știrilor transmise de diverse organizații media și alegerea titlurilor și a fotografiilor pentru site-ul msn.com este făcută de jurnaliști. Dar e o muncă destul de redundantă și poate fi automatizată. Aici intră în schemă transformarea acestor sarcini în algoritmi.

Microsoft spune că acest pas face parte dintr-o reevaluare a afacerilor companiei. „Ca toate companiile, ne evaluăm afacerea la intervale regulate. Asta poate duce la creșterea investițiilor în anumite domenii și, din când în când, la o recalibrare a altora. Aceste decizii nu sunt rezultatul actualei pandemii”, a transmis compania fondată de Bill Gates.

Ce înseamnă, cu adevărat, demersul Microsoft de acum

Automatizarea scrierii de articole, dar și publicarea acestora, a fost experimentată sub diverse forme. Până acum, cel mai des au folosit așa ceva agenții care transmiteau cifre și rapoarte statistice.

În prezent, Microsoft plătește organizațiile media pentru a le folosi conținutul pe site-ul său. Dar folosea angajați ca să facă selecția știrilor și să se ocupe de modul lor de prezentare. Potrivit Seattle Times, 50 de jurnaliști colaboratori își vor pierde slujbele până la sfârșitul lunii iunie. Va fi păstrată însă o echipă de jurnaliști angajați cu contract de muncă. Acțiunea aceasta ar putea avea repercusiuni în piață și, pe termen lung, să dispară presa ca business de anvergură, cu sute de mii de angajați la nivel global.

Ar rămâne mai degrabă pe număr mic de oameni ca să facă treaba pe care algoritmii n-o pot face, pentru că n-au creativitate, spirit de observație sau determinare. Legat de dispariția locurilor de muncă, un angajat a rezumat cel mai bine: „Te demoralizează când te gândești că mașinile ne pot înlocui, dar aici am ajuns”.

Unii dintre jurnaliștii concediați avertizează că inteligența artificală nu va putea să înțeleagă pe deplin principiile editoriale și ar putea promova subiecte neadecvate. Situație în care s-a regăsit și Facebook de-a lungul timpului. Între timp, a inclus și editori umani.