Intrarea românilor în Grecia, subiect de negociere între țări: cât se vor mai chinui oamenii
Ieri, au fost români care au petrecut până la 7 ore la granița Bulgariei cu Grecia, așteptând să meargă în vacanță. În teorie, situația se va remedia.
Ai fi tentat să spui că nu este momentul ca românii să meargă în vacanță. Numărul bolnavilor depistați este în creștere, iar situația pandemiei din alte țări continuă să fie incertă, în timp ce mulți se aruncă la speculații legate de valul al doilea de coronavirus. Chiar și așa, mașinile românilor s-au întins ieri pe parcursul multor kilometri la intrarea în Grecia.
Nu a durat mult de la depistarea respectivei situații până când Ludovic Orban a promis la TV că va încerca să remedieze situația respectivă. „Nu suntem numai noi trataţi aşa (ţinuţi mai multe ore la graniţă la intrarea în Grecia – n.r.), sunt trataţi aproape toţi cei care intră în Grecia. Se duc în concediu, sunt supuşi unui triaj, să nu îi zicem epidemiologic, supuşi unui triaj, adică li se ia temperatura… şi se creează efectiv blocaje. Evident că deja am pornit demersurile diplomatice şi încercăm să găsim o soluţie, astfel încât să nu mai existe aceste blocaje şi să nu mai piardă românii atâta timp în formalităţile pe care trebuie să le înregistreze la graniţă”, a spus Orban la postul B1, potrivit Agerpres.
„Eu chiar am participat la o cvadrilaterală cu premierul Greciei, cu premierul bulgar şi cu preşedintele Serbiei, în care ei ne invitau pe noi să ridicăm măsura izolării. Noi am ridicat măsura izolării după un criteriu pe care l-am stabilit, criteriul acesta va fi modificat, astăzi am decis să ne luăm după decizia Comisiei Europene în evaluarea celorlalte ţări. Care sunt sub noi nu sunt sub restricţie, care sunt peste noi ca nivel de infecţie sunt sub restricţie”, a continuat șeful Guvernului.
Opinia generală este că formalitățile respective au fost introduse de greci pentru a alunga turiștii, dar, în același timp, atestă disperarea românilor de a nu petrece concediul în țară.