21 oct. 2020 | 09:30

Industria nealimentară din România, pe butuci: cum au ajuns magazinele de electrocasnice în prag de colaps

ACTUALITATE
Industria nealimentară din România, pe butuci: cum au ajuns magazinele de electrocasnice în prag de colaps

În afară de alimente, pentru care românii mai ies din casă, majoritatea magazinelor nealimentare de pe piața autohtonă se află în prag de faliment.

Faptul că nu ai mai călcat de mult într-un Altex, Flanco, Domo, MediaGalaxy și ai optat pentru achiziții online, mai ales în pandemie, are consecințe devastatoare. Angajații din majoritatea magazinelor nealimentare de pe teritoriul României se chinuie să supraviețuiască, dar fără un ajutor din partea autorităților, este improbabil să se întâmple.

Organizația Patronală a Retailerilor din România, RORETAIL, a atras atenția, printr-un comunicat de presă, că măsurile de sprijin anunțate de autorități întârzie să apară și, de cele mai multe ori, exclud activitățile companiilor active în industrie. În acest context, cei mai mulți se află în pragul colapsului și nu pot decât să amenințe cu posibile proteste.

„RORETAIL a transmis în nenumărate rânduri către ministerele de resort, Guvern şi Parlament propunerile sale de activităţi eligibile pentru acordarea de granturi de capital de lucru şi/sau investiţii, activităţi afectate sever de starea de urgenţă şi alertă instituite ca urmare a crizei Covid-19. Ele nu au fost însă în final incluse în prevederile OUG 174/2020”, se menţionează în comunicat.

Din păcate pentru companiile care activează în acest domeniul al retailului nonalimentare, nicio promisiune nu s-a materializat în favoarea lor. Potrivit patronatelor, discuţiile şi consultările purtate cu autorităţile în perioada de dinaintea alegerilor locale s-au transformat din „posibile măsuri menite să salveze locuri de muncă şi afaceri” în „simple promisiuni electorale”. „Drept urmare, în perioada următoare va rezulta o puternică undă de şoc pentru întreaga industrie naţională de retail nealimentar”, avertizează reprezentanții RORETAIL.

Totul pleacă de la o realitate dură legată de traficul din magazine, chiar și după deschiderea mall-urilor și altor tipuri de centre comerciale. În perioada iulie – septembrie, procentele de scădere a volumului vânzărilor retailului nealimentar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut au fost de până la 75%, cu o medie a scăderilor între 35% şi 45%. Scăderea de trafic din lunile iulie – septembrie a fost şi ea de până la 60%, cu vârfuri chiar şi de 75%, media situându-se în intervalul unor scăderi de 35% – 50%, faţă de acelaşi interval din 2019.

„În contextul în care traficul în magazinele din retailul nealimentar HoReCa din centrele comerciale înregistrează scăderi şi mai accentuate, lipsa oricărui sprijin imediat din partea autorităţilor va conduce la închiderea definitivă a numeroase companii din domeniu, multe dintre ele branduri şi producători români, şi la pierderea a zeci de mii de locuri de muncă”, subliniază RORETAIL, conform Agerpres.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele