Huawei P40, dezvăluit la Paris: când va fi prezentat noul telefon
Huawei tocmai a anunțat un nou telefon pliabil. Iar acum toată atenția se duce către seria Huawei P40, care va fi prezentată la Paris.
Seria de telefoane Huawei P40 va fi prezentată pe 26 martie, la Paris. Ne așteptăm la cel puțin trei dispozitive: Lite, P40 și P40 Pro. Cel puțin asta a fost strategia companiei până acum. Se vehiculează însă că va exista și-o variantă Premium, cu un sistem foto-video mai bun.
Până la noile telefoane, Huawei a introdus Mate Xs. Designul e similar modelului din 2019, dar specificațiile sunt mai bune. Prețul e pe măsură: 2.500 euro. Are un ecran de 6,6 inci OLED când e închis și unul de 8 inci când e deschis. În ceea ce privește camerele foto, acestea sunt: 40 megapixeli principală, 16 MP ultrawide și 8 MP zoom. Există și un senzor 3D ToF.
Ce specificații ar avea Huawei P40
Până când vom avea detalii oficiale, există o certitudine: Huawei P40 va fi un test mare pentru companie. Dacă Mate 30 Pro a fost prima încercare a unui telefon fără aplicații Google în Europa, P40 ar trebui să ducă asta mai departe. AppGallery și serviciile Huawei vor fi folosite pentru a compensa lipsa Play Store, iar disponibilitatea s-ar putea să fie limitată în primă fază.
Ca specificații cunoscute în acest moment avem doar una singură: procesorul Kirin 990 cu modem 5G, ambele dezvoltate de companie.
În ceea ce privește camerele, Huawei P40 Pro ar avea așa: 64 MP wide, 20 MP ultrawide, 12 MP periscop cu zoom optic de 5x și un senzor pentru fotografie macro. Vestea mai bună e că bateria ar fi de 5.500 mAh. Acesta ar fi cel mai bun telefon al companiei pentru prima jumătate din 2020. P40 și P40 Lite ar fi versiunile mai ieftine.
Odată cu seria aceasta, dar și cu Mate 30 Pro, Huawei poate să atragă mai mulți dezvoltatori către AppGallery. În prezent, îi lipsesc aplicații de la jucătorii mari, cum ar fi Facebook, Microsoft sau studiourile de jocuri video pentru telefoane.