FOTO | VIDEO Noul SUV Volkswagen e numai bun de oraș, dar nu e pentru tine: cu ce se remarcă Taos

FOTO | VIDEO Noul SUV Volkswagen e numai bun de oraș, dar nu e pentru tine: cu ce se remarcă Taos

Volkswagen continuă să vină cu modele noi chiar și-n vremuri de criză. Caută să-și păstreze titlul de cel mai mare producător la nivel mondial și mizează tot pe categoria SUV. Iată cum arată noul Taos.

Volkswagen a prezentat un nou SUV compact, mizând pe o categorie aflată la mare căutare la acest moment. Noul model a fost denumit Taos și aduce cu Tiguan la prima vedere. După ce afli specificațiile, însă, remarci că e mai mic de fapt. De precizat că modelul Taos e destinat doar pieței din America de Nord.

Pentru Europa, însă, producătorul are pregătite mai multe versiuni PHEV – cu propulsii benzină-electric.

Volkswagen vine cu Taos, un nou SUV compact

2022-volkswagen-taos-

Noul SUV Taos e destinat pieței din America de de Nord. Producția va demara în uzina din Mexic și va apărea pe piață abia în anul 2022. Seamănă extrem de tare cu versiunea scurtă a lui Tiguan, dar are dimensiuni mai mici. Taos are tracțiune integrală 4Motion și va fi echipat, la lansare, cu motorul 1.5 litri, turbo, folosit de VW și pe alte modele, cu o putere de 158 CP.

Cutia de viteze e automată, în 8 trepte, pentru versiunea 4×2 și un DSG cu 7 trepte pentru tracțiunea integrală. E posibil ca modelul Taos să nu fie lansat niciodată în Europa.

Pentru europeni, însă, se pregătește altceva. VW a lansat versiunile hybrid ale lui Touareg, din categoria plug-in, care dispun de o baterie Li-ion de 17,9 kWh și un motor electric care permite rularea cu emisii zero pe aproximativ 47 de kilometri. Propulsia mixtă, benzină electric, asigură o putere maximă de 381 CP, iar prețul anunțat de VW este de 72.378 euro. Consumul mediu anunțat este de 2,6 litri/100 km.

Pentru cei care doresc și mai mult sportivitate, este disponibilă echiparea Touareg R, cu 462 CP, la 84.660 euro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: