11 mart. 2020 | 12:51

Dacia are, în sfârșit, concurență: Ford apasă accelerația în România

ACTUALITATE
Dacia are, în sfârșit, concurență: Ford apasă accelerația în România

Ford și Dacia sunt singurii constructori auto care fabrică mașini pe teritoriul României. „Competiția” dintre cei doi producători e, însă, benefică pentru economia țării în ansamblu.

Producătorii auto n-au avut un început de an bun. Din cauza noilor reglementări mai dure privind poluarea, majoritatea au observat un declin al vânzărilor în luna ianuarie. După cum îți explicam AICI, piața auto europeană n-a început 2020 cu dreptul. A fost valabil atât pentru Dacia, cât și pentru Ford.

Dar lucrurile s-ar putea redresa pe parcursul anului. Sigur, epidemia de coronavirus poate avea efecte nedorite, dar calendarul de producție merge, deocamdată, înainte. ACAROM – Asociația Constructorilor de Automobile din România – a venit cu niște date pe luna februarie.

Hai să vezi cum s-au descurcat Dacia și Ford.

Ford forțează depășirea: cum s-a apropiat de Dacia

Datele ACAROM arată că, în luna februarie, în România s-au produs 48.038 de autoturisme. E o creștere cu 7,71% față de aceeași perioadă a anului 2019. Probleme cauzate de epidemia de coronavirus, livrările de subansamble sau alte servicii din această zonă nu s-au resimțit deocamdată pentru cei doi producători auto care fac mașini în România.

Ceea ce e bine, deocamdată.

Ford a reușit, însă, să se apropie de Dacia și a scos pe porțile uzinei de la Craiova un număr impresionant de mașini, apropiindu-se de Dacia. Astfel, pe toată luna februarie, Dacia a produs la Mioveni 27.883 unități, iar Ford a fabricat 20.155 de unități.

E drept că Dacia își păstrează primul loc în clasament pentru că are mai multe modele. Iată cum arată situația după primele două luni ale anului, potrivit Asociației Constructorilor de Automobile din România:

  • DACIA Duster – 36.421 unități
  • FORD EcoSport & Puma – 39.941 unități
  • DACIA Sandero – 6.057 unități
  • DACIA Logan – 5.701 unități
  • DACIA Logan MCV – 2.961 unități

Potrivit ACAROM, producția Dacia e un pic mai mare de atât. În afară de modelele Logan, Sandero și Duster, se adaugă caroserii vopsite fabricate de uzina de la Mioveni cu destinația Algeria – mai exact 4.055 unități.