Festivalul pentru care trebuie să stai acasă: când poți să-l urmărești pe Facebook
Proiectul STĂM ACASĂ #CONTEAZĂ vine în contextul pandemiei și este, de fapt, un mini-festival pe care îl vei putea urmări doar pe Facebook.
Proiectul este un preview al festivalului RADAR și constă în proiecții de lumini. Zece artiști vor proiecta din propriile case animații și mesaje menite să ne încurajeze și să ne apropie în această perioadă, pe clădirile din vecinătate. Lista de artiști de new media îi cuprinde pe Alina Anca și Daniel Bega de la Aural Eye, Albert Kaan, Adistu, DDragos Dragos, Dan Fiera și Serban Ntjr de la Noetic, Vlad Lazarescu, Redulian și vloop.
Potrivit organizatorilor, acest mini-festival „are două obiective: să-i facă pe oameni să conștientizeze cât este de important să #stămacasa în această perioadă și, pe de altă parte, să ofere susținere comunității artistice autohtone, care a fost alături de noi în toate proiectele de new media art pe care le-am dezvoltat”.
Când poți urmări acest „festival” pe Facebook
Partea interesantă e că festivalul este și unul interactiv. Astfel, fiecare din casa lui, poate trimite mesaje și gânduri pe Facebook. Acestea „vor fi integrate în proiecții, astfel încât să fie văzute de toată lumea, de la fereastră, sau live pe pagina de event, creând astfel un jurnal vizual colaborativ împreună cu artiștii”, mai spun organizatorii evenimentului.
A doua ediție din festival se va desfășura pe 18 aprilie. Și poate fi urmărit pe pagina de Facebook RADAR de la ora 20:30. Aici vei putea vedea în avanpremieră scena de video-mapping din cadrul celei de a doua ediții a festivalului RADAR. Video-mapping este, de fapt, o tehnică de proiectare care transformă obiecte, precum clădiri, în „planșe” pe care se pot proiecta luminile.
Cei mai norocoși, care locuiesc lângă artiștii care se vor ocupa de proiecții, vor putea urmări jocurile de lumini direct din casele lor: de pe fereastră, din curți sau de la balcon.