Fermierii români, acces facil la fonduri europene: 15 milioane de euro disponibile
Nu mai puțin de 15 milioane de euro din fonduri europene sunt disponibile pentru fermierii români. Cu documentația potrivită, aceștia își pot asigura culturile în fața unui număr mare dezastre.
Dacă lucrezi în agricultură sau ai un prieten cu o fermă de animale, ar fi bine să atragi atenția asupra unui nou program de finanțare prin fonduri europene. Cu un buget de aproximativ 15 milioane de euro, acesta are ca scop asigurarea culturilor agricole printr-o linie de finanțare. În acest fel, dacă se întâmplă ceva cu culturile sau animalele tale din motive care nu țin de tine, vei fi despăgubit.
Deși finanțările prin fonduri europene sunt de cele mai multe ori greoaie și ai nevoie de asistență din partea unor experți pentru a-ți face dosarul, în acest caz particular, lucrurile sunt semnificativ mai simple. Întregul proces se desfășoară online și oricine se poate înscrise pe site-ul AFIR între 11 mai, ora 9:00 și 30 noiembrie, ora 16:00. Trebuie să reții doar faptul că acest mecanism de asigurare a producției pentru fermieri îl găsești în sumbăsura 17.1. Titlul oficial este Prime de asigurare a culturilor, a animaleleor și a plantelor, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a menționat că se începe cu sectorul vegetal, iar perioada de primire a cererilor de finanțare în care se vor putea depune cererile de finanțare aferente contractelor de asigurare pentru sectorul zootehnic va fi comunicată ulterior și anunțată pe site-ul AFIR.
Spre deosebire de anii trecuți, diferența majoră ține de momentul în care se primesc cereri. În trecut, era vorba de două sesiuni pe termen relativ scurt, specifice anotimpurilor primăvară și toamnă. În 2020, vorbim de o singură sesiune anuală de înscrieri.
Există doar trei condiții simple ca un solicitant să fie eligibil pentru înscriere:
- să fie fermieri activi,
- să încheie cu o societate de asigurări un contract pentru riscurile eligibile prevăzute de Ghidul solicitantului și
- să se angajeze să plătească valoarea integrală a primei de asigurare în cuantumul și la termenele prevăzute în contract.
Riscurile eligibile în cadrul acestei linii de finanțare sunt fenomenele climatice nefavorabile, respectiv: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada. Tot la capitolul riscuri eligibile intră și infestările cu organisme de carantină dăunătoare plantelor prevăzute în HG nr. 563/2007, cu modificările și completările ulterioare.
Dacă vrei să te înscrii și să te asiguri că ai urmat pașii cum trebuie, ghidul solicitantului și celelalte documente necesare le găsești aici.