29 mai 2020 | 06:48

Facebook, Instagram, Twitter, nu vor mai fi la fel: Donald Trump a semnat acum ordinul executiv împotriva lor

ACTUALITATE
Facebook, Instagram, Twitter, nu vor mai fi la fel: Donald Trump a semnat acum ordinul executiv împotriva lor

În timp ce SUA înregistrează aproximativ 1200 de decese zilnic din cauza pandemiei de coronavirus, Donald Trump a semnat ieri un ordin executiv împotriva rețelelor de socializare. Facebook, Twitter, Instagram, toate sunt afectate.

Donald Trump este foarte supărat pentru că două dintre postările sale de pe Twitter cu afirmații mincinoase au fost marcate ca atare de către rețeaua de socializare. Este important de reținut că acele postări nu au fost șterse, iar contul președintelui SUA nu a avut parte de nicio limitare a funcționalități. Au fost doar însoțite de mesajul „Verificaţi faptele despre votul prin corespondență”, cu un link către informații adiționale despre subiectul tratat incorect de către Trump.

Detaliile de fond contează însă mai puțin. Important este că Trump, după acel episod, a trecut la amenințări serioase împotriva tuturor rețelelor de socializare. A afirmat că va da un ordin executiv prin care nu va mai permite practici precum cele la care a fost supus, iar cei care nu se vor supune vor fi închiși.

Pe parcursul zilei de joi, Donald Trump a semnat ordinul executiv împotriva protecției rețelelor sociale și a libertății de care beneficiază acestea în gestionarea conținutului publicat. „Suntem aici pentru a apăra libertatea de exprimare în faţa unuia din cele mai grave pericole care există”, a declarat preşedintele Trump din Biroul Oval al Casei Albe în timp ce semna ordinul care ar urma să fie punctul de plecare al unei lungi bătălii în justiţie.

Problema sa majoră pleacă de la faptului că marcarea unor mesaje ca fiind eronate, cum a pățit el, este o manifestare de subiectivism, când, în opinia președintelui SUA, orice platformă online trebuie să fie neutră. „Nu putem lăsa să continue acest lucru, este foarte, foarte nedrept”, a subliniat Trump.

Companiile de social media au, în opinia preşedintelui american, o „putere necontrolată” de a cenzura şi a restricţiona informaţiile pe platformele lor şi acţionează ca un „editor cu un punct de vedere”.

Până acum, rețelele de socializare nu erau responsabile de conținutul publicat de utilizatori. Acea interpretare a legii nu mai este valabilă în urma ordinului executiv semnat de Trump. Companiile de socializare au „devenit editori şi nu ar trebui să aibă dreptul la acelaşi tip de scut” de protejarea a răspunderii, a concluzionat Bill Barr, procurorul general al Statelor Unite ale Americii.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele