Este acest model de serie mai tare decât conceptul? Ford naște o dezbatere aprinsă
De regulă, modelele concept prezentate la târgurile de profil îți iau ochii și arată SF, iar apoi observi că modelul de serie nu e atât de spectaculos. Ford, însă, ar fi reușit exact contrariul, potrivit multor păreri.
Ford e unul dintre marii producători ai lumii și, fiind prezent și-n România, îl asociezi mai puțin cu camionetele americane și mai mult cu modelele de serie mai adaptate orașului, spre care a virat în ultimii ani. Producătorul a reușit, însă, să stârnească și o dezbatere aprinsă referitoare la unul dintre modelele sale.
Iar dezbaterea pleacă de la următoarea realitate: de regulă, modelele concept ale producătorilor sunt create cu un design spectaculos, îți iau ochii și arată total SF. Dar ele sunt prezentate pentru a da indicii despre ce idei, tehnologii, sisteme ar putea veni pe mașinile care intră în producția de serie.
E motivul pentru care modelul care iese pe piață nu mai arată atât de spectaculos. Există mulți care cred că nu e valabil pentru toate modelele. Iar Ford Ka ar fi unul dintre ele.
Ford Ka, model de serie mai tare decât conceptul?
Ca să-ți dai seama de la ce a pornit această dezbatere și de ce cred mulți că Ford Ka (model de serie) este mai tare decât conceptul, trebuie să te uiți la poze.
Iată cum arăta conceptul:
Și mașina intrată în producția de serie arată așa:
Mulți cred că modelul de serie arată mult mai bine, deși poate fi doar o chestiune de gusturi. Spre exemplu, farurile conceptului nu arată deloc rău. Dar gusturile nu se discută.
De fapt, explicația ar putea fi alta. Modelul de serie Ford Ka s-a inspirat mai mult din alt model denumit Ghia Saetta, rămas tot la stadiul de concept. Care arată fix așa:
Ce a făcut Ford cu modelul de serie Ford Ka e relativ simplu: a venit cu un concept de care s-a îndepărtat foarte mult și a preferat să păstreze caracteristicile unui alt concept, de fapt.