Au mai rămas doar câteva zile până la redeschiderea școlilor, timp în care unitățile de învățământ trebuie să decidă, în funcție de situația epidemică din localitate, în ce scenariu vor începe cursurile. Cel verde presupune prezența fizică la școală, cel galben este cu prezență mixtă la clase și online, iar cel roșu vine cu cursuri desfășurate exclusiv în mediul online. Acesta din urmă e cel mai problematic.
În condiții ideale, este esențial ca elevii din școlile ce vor opta pentru cursuri online să beneficieze de conectare la internet și de dispozitive inteligente prin care să poată comunica cu profesorii și colegii lor. În multe localități din țară, însă, sunt probleme mari din acest punct de vedere.
RFI a agregat situația din mai multe localități din România, iar realitatea din teren nu arată bine deloc. În Prahova, sute de elevi din patru localitate marcate ca fiind în scenariul roșu nu au internet sau tablete. Aceeași situație se înregistrează în două localități din Iași și Timiș.
Profesorul Eugen Palade este consultant în probleme de educație și are o opinie foarte clară pe marginea acestui subiect. Totul pleacă de la egalitatea șanselor obținută prin acces egal la educație pentru toată lumea, iar aceasta nu mai există în România.
”Asistăm la efectul a 30 de ani de subfinanțarea sistemului educațional. Asta este părerea mea. Nu este o chestiune de moment. Nu este o chestiune care ține de ultimele câteva luni.”, este de părere consultantul. În ceea ce privește consecințele pe termen lung, avem de-a face cu două scenarii.
”Se întâmplă cel puțin două lucruri. Școala, într-un fel sau altul va începe. Eu sunt convins că se va întâmpla acest lucru. Problema este legată de calitatea serviciilor educaționale pe care le oferim acestor copii, în primul rând. În al doilea rând problema este legată de egalitatea de șanse. Este clar, cel puțin pentru mine, că în acest moment nu mai putem vorbi de egalitate de șanse în educație, lucru pe care și-l propune sau ar trebui să și-l propună orice sistem educațional din România și din lumea largă. Există foarte mari discrepanțe între școlile din marile centre urbane, din centru acestor orașe, școli care sunt foarte bine donate și nu au niciun fel de problemă de logistică, comparativ cu școlile la care v-ați referit și care, în mod evident, duc lipsă de logistică.”, a concluzionat Eugen Palade.
Iar lipsa de logistică este doar vârful piramidei. Dacă o rezolvi brusc pe aceasta, rămâne lipsa de pregătire a profesorilor când vine vorba de educație online. ”Existența infrastructurii nu rezolvă problema. E vorba despre o resursă umană care să știe să folosească această infrastructură, pe de o parte. Iar pe de altă parte, este nevoie de resurse educaționale cu totul speciale, diferite de cele pe care noi le foloseam în mod tradițional în sistemul față în față. Ne înșelăm singuri dacă ne imaginăm că este vorba doar de un mediu de învățare diferit. Acest mediu de învățare diferit presupune și resurse educaționale adecvate.”, a mai afirmat Eugen Palade.