24 aug. 2020 | 09:30

Educație cu televizorul, pentru profesori: începe ”Teleșcoala profesorilor”, la TVR

ACTUALITATE
Educație cu televizorul, pentru profesori: începe ”Teleșcoala profesorilor”, la TVR

Majoritatea profesorilor din România sunt foarte atehnici, iar în contextul în care sunt șanse mari ca școala să se desfășoare prin internet, este vital ca aceștia să învețe cum să folosească diversele instrumente online.

Dincolo de faptul că aproape jumătate dintre copiii români nu au instrumentele necesare pentru a face cursuri online, mulți dintre profesorii care le au nu știu să le folosească. Situația din România este foarte îngrijorătoare la ora actuală, cu câteva săptămâni înainte de începerea școlii.

În timp ce majoritatea copiilor din mediul rural nu au o conexiune la internet, iar tabletele oferite de Ministerul Educației și Cercetării vor ajunge doar la o parte dintre ei, autoritățile încearcă să facă o investiție minimă pentru a remedia parțial situația dezastruoasă a sistemului educațional din România.

În acest scop, prin intermediul televiziunii naționale, de astăzi, 24.08.2020, începe Teleșcoala profesorilor. Aceste cursuri televizate au ca scop educarea profesorilor prin intermediul a 15 cursuri, pentru a știi cum să folosească tehnologia pe care o au la dispoziție pentru educarea elevilor.

Este important de reținut că aceste cursuri sunt departe de a fi obligatorii și este improbabil ca foarte mulți să le urmărească, dar gestul Ministerului Educației și Cercetării este lăudabil. În contextul în care, la finalul anului școlar anterior, cei mai mulți copii din România nu au participat la niciun curs online, acest demers MEC este foarte important.

Potrivit unui comunicat al MEC, tematica abordată vizează funcţionalităţile puse la dispoziţie, în mod gratuit, de către Google şi Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education şi Microsoft Office 365. Cursurile vor fi difuzate de luni până vineri, în intervalul orar 9,00 – 9,30, cu reluare în aceeaşi zi, în intervalul orar 15,00 – 15,30 pe postul TVR2. Cei care nu au timp să vadă cursurile la TV, la ora programată, vor avea acces la ele ulterior, prin intermediul canalelor de YouTube ale Televiziunii Române și Ministerului Educației și Cercetării.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele