15 iun. 2020 | 11:03

Domeniul care ar putea fi ținut în viață doar cu ajutorul roboților: în ce investesc masiv britanicii

ACTUALITATE
Domeniul care ar putea fi ținut în viață doar cu ajutorul roboților: în ce investesc masiv britanicii

Pe perioada pandemiei și nu numai s-a vorbit intens despre cum soluțiile digitale vor salva multe business-uri, indiferent de domeniu. Britanicii știu asta și investesc masiv în roboți pentru a-și ține în viață un domeniu extrem de important.

Tehnologia e parte din noi la tot pasul. De la marile corporații până la micile afaceri, toți antreprenorii au înțeles că fără soluții digitale nu prea se poate. Numai că există un domeniu în care noile tehnologii n-au prea contat multă vreme. E vorba de agricultură.

Dar fermierii care au înțeles că acesta e viitorul s-au pus pe treabă și au început să vină cu soluții automatizate și din zona roboticii pentru a fi și mai eficienți. Și cu costuri relativ mici, dacă stai să te gândești că în multe ramuri nu mai ai nevoie de personal uman.

Asta fac și fermierii britanici, care vor acum să-și lucreze pământul cu ajutorul roboților.

Fermierii britanici, agricultură cu ajutorul roboților

Fermierii britanici și-au intensificat eforturile în această zonă nu numai pentru că știu că viitorul aparține tehnologiei. Un alt motiv e legat de lipsa muncitorilor necalificați pe care să-i folosească la cules de legume și fructe. Mai ales că Brexit a complicat un pic situația din acest punct de vedere.

Pandemia de coronavirus a dat și mai tare lucrurile peste cap. Astfel că britanicii s-au trezit în situația în care au câmpuri întregi cu recolte, dar nu au cum să le valorifice pentru că nu mai găsesc oameni. Așa că soluția vine din partea roboților. Un consorțiu format din mai mulți specialiști din mai multe zone a demarat un proiect prin care se prevăd investiții masive în tehnologizare agriculturii.

Iar apelarea la roboți e o măsură eficientă din mai multe puncte de vedere. Aceștia nu obosesc niciodată, pot lucra și non-stop dacă e nevoie, au o eficiență mai mare și, în plus, nu necesită decât costuri de întreținere și mentenanță: nu cer salarii, mâncare, apă, odihnă sau concedii.

Libertatea de mișcare a muncitorilor sezonieri a fost puternic limitată pe timpul pandemiei. Așa că tehnologizarea din domeniul agriculturii nu mai poate fi întârziată foarte mult.