”Dezastrul creat de guvernul PNL”, detaliat de PSD, ca să uiți de pandemie
Pe perioada pandemiei, Partidul Social Democrat caută soluții din ce în ce mai agresive pentru a-și menține relevanța în piață, inclusiv prin postări pe Facebook anti-PNL.
La ora actuală, guvernarea PNL are un rol incredibil de dificil, fiind singurul guvern post-decembrist care se confruntă cu o criză de asemenea proporții. În contextul în care nu există un manual bine definit pentru modul ideal de a reacționa la pandemie, oficialii liberi pot deveni foarte ușor ținta unor atacuri. Nu de alta, dar toți au o opinie despre cum ar putea fi administrat mai bine această criză.
În fruntea criticilor față de activitatea guvernării PNL se află membrii PSD. Aceștia încearcă să facă valuri în online prin postări împotriva guvernului Orban. Ei descriu acțiunile liberalilor din ultimele luni ca fiind un dezastru și insistă pe faptul că agențiile de rating au penalizat România în ultima perioadă.
„Una după alta, agenţiile de rating dau note cu minus României şi arată dezastrul creat de Guvernul PNL, în doar 5 luni şi jumătate. Deja agenţia de rating Fitch a redus perspectiva României la negativ, din cauza ‘derapajului semnificativ al finanţelor publice’. Se confirmă, astfel, ceea ce am arătat în mod clar românilor încă de la învestirea Guvernului PNL încoace: dezmăţ pe cheltuieli şi zero măsuri pentru încasări de venituri la bugetul de stat.
Agenţiile de rating taxează Guvernul PNL pentru risipirea a 17 miliarde lei în lunile noiembrie şi decembrie pe despăgubiri, rachete, fond de rezervă pentru primarii liberali, rambursări de TVA nejustificate. Experţii financiari critică împrumuturile aproape zilnice făcute de PNL în numele românilor, pentru a-şi satisface clienţii electorali. Aceste împrumuturi fără noimă au dus la o creştere a datoriei guvernamentale cu 28 de miliarde de lei în doar 3 luni de guvernare. Se întreabă şi experţii Fitch: ce aţi făcut cu banii, că nu se vede nimic?!”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a PSD.
Conform liderilor social democrați, la nivel național, lipsesc cu desăvârșire măsurile de stimulare economică și protecție socială. În acelaști timp însă aceeași PSD-iști insistă pe 4 miliarde de lei solicitatea în Parlament pentru rectificare bugetară, bani care, în opinia lor, sunt destinați primarilor liberali și firmelor de casă.
„Prezentarea unor prognoze economice mincinoase şi a unor rectificări iluzorii în Parlament îngrijorează. La fel, creşterea costurilor de finanţare, perspectivele de triplare a ratei şomajului, în condiţiile în care există deja peste 1 milion de contracte de muncă suspendate. Cum să nu se degradeze ratingul României când dezastrul din economie se vedea încă din luna februarie, de dinainte de apariţia efectelor crizei coronavirus, iar Guvernul PNL nu a luat nicio măsură de stimulare economică sau protecţie a populaţiei?
Când Guvernul PNL trimite în Parlament o rectificare în care arată că se gândeşte doar la alegeri, cerând în plus 4 miliarde de lei la cheltuieli pentru primarii liberali şi firmele de casă? Când a trecut mai mult de o lună de la declanşarea epidemiei de COVID-19 şi nu vedem niciun IMM care a primit capital de lucru, când niciun loc de muncă nu a fost salvat, când niciun român nu a primit acceptul de a-şi amâna ratele la bancă, fără dobândă la dobândă? Cum să nu scadă perspectiva de rating când pe guvernul PNL nu-l mai împrumută nici măcar băncile din România pentru că are zero credibilitate? Agenţiile de rating arată foarte clar: Guvernarea PNL îngroapă economia României!”, insistă oficialii PSD.