15 apr. 2020 | 06:00

Demisia din spitale, interzisă în România: ce domenii mai sunt afectate de noul decret

ACTUALITATE
Demisia din spitale, interzisă în România: ce domenii mai sunt afectate de noul decret

Președintele României a anunțat în mod oficial prelungirea stării de urgență în țara noastră. Un pic șocante sunt însă interdicțiile care vizează angajații din spitale, din domeniul apărării și al asistenței sociale.

În ultimele săptămâni, s-au înregistrat o serie de demisii și concedii medicale printre angajații din spitale. Aceștia au decis să-și părăsească postul în timpul pandemiei sub pretextul că nu au suficiente echipamente și dotării pentru a se proteja, atât pe ei, cât și pe membrii familiei. Pentru a micșora valul de demisii, au fost anunțat prime considerabile pentru toții cei care luptă împotriva Covid-19. Au fost definite prin lege pensii de urmaș pentru familiile celor care își pierd viața în prima linie de luptă împotriva coronavirus. Nimic nu a funcționat.

În acest context, Klaus Iohannis a luat decizia de a interzice orice fel de demisie în România pe timpul stării de urgență printre angajații din spitale, din domeniul asistenței sociale, al apărării, ordinii publice și securității naționale. Mai mult decât atât, cei care și-au dat deja demisia și se află în preaviz, vor rămâne în spitale. Zilele de preaviz se îngheață pe perioada stării de urgență și vor continua să scadă abia după pandemie.

„Art. 56. – Termenele de preaviz prevăzute la art. 81 alin. (4) din Codul Muncii nu încep să curgă iar, dacă au început să curgă, se suspendă pe întreaga durată a stării de urgență, în cazul personalului încadrat în unități sanitare, de asistență socială, de asistență medico-socială și în instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale. Pe durata stării de urgență, pentru aceste categorii de personal, nu se aplică dispozițiile art. 81 alin. (8) din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.”

În cazul în care exista vreun dubiu vizavi de ce și-a dorit președintele să obțină prin aceste măsuri, oficialii din ministerul Sănătății au confirmat interpretarea de mai sus. Nimeni nu mai are cum să-și dea demisia.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele