Decizie majoră pentru toată România. Iohannis a luat decizia chiar acum în cazul piețelor
Cu doar câteva săptămâni înainte de finalul anului, Klaus Iohannis a venit cu un anunț vital pentru mici comercianți.
La început de decembrie, Iohannis a anunțat că piețele vor fi redeschise. Momentul acesta va fi la sfârșitul primei săptămâni din decembrie. Astfel, piețele agroalimentare vor fi deschise și românii vor putea să-și cumpere ce-au nevoie pentru sărbătorile de iarnă.
Iohannis a motivat decizia prin prin scăderea numărului zilnic de infectări. Anunțul acesta a fost făcut de președinte într-o vizită la Bacău.
„Am putut să constatăm că în ultimele săptămâni numărul de persoane nou infectate a scăzut semnificativ. Este adevărat că s-a testat mai puţin. Totuşi, scăderea este clară. Această scădere se poate constata cam peste tot în Europa. Nu numai noi am luat măsuri ci şi alţii. Asta fiind constatată am discutat cu experţii şi am decis ca de la sfârşitul acestei săptămâni să fie redeschise pieţele. Aceasta este o veste bună şi pentru producătorii care vor să vândă în pieţe dar şi pentru românii care vor să îşi facă cumpărăturile.”
Klaus Iohannis
Anunțul e oficial, dar informațiile nu sunt prea multe
În afară de vestea de la președinte, deocamdată nu au fost făcute publice mai multe informaţii pe această temă. Ce știm acum despre piețe nu înseamnă că se va aplica și târgurilor de Crăciun. În mai multe orașe din țară acestea au fost anulate. Cel mai probabil mai multe detalii vor fi făcute publice zilele acestea de către autorităţi.
Bine de readus aminte că activitatea în pieţele agroalimentare care funcţionau în spaţii închise a fost interzisă la începutul lui noiembrie, când premierul Ludovic Orban şi preşedintele Klaus Iohannis au spus că specialiştii le consideră focare de infecţie.
Merită menționat și că multe dintre pieţe au fost redeschise aproape imediat prin eliminarea pereţilor modulari sau de sticlă, acolo unde această soluţie tehnică a fost posibilă. În alte locuri din ţară, alte pieţe şi-au mutat activitatea în aer liber, spre nemulţumirea vânzătorilor.