11 aug. 2020 | 09:30

De ce trebuie să crească pensiile cu 40%, conform lui Tăriceanu: ”să vadă dacă mămăliga stă să explodeze”

ACTUALITATE
De ce trebuie să crească pensiile cu 40%, conform lui Tăriceanu: ”să vadă dacă mămăliga stă să explodeze”

În timp ce guvernul condus de Ludovic Orban insistă pe faptul că nu poate mări pensiile cu 40% din lipsă de fonduri, Călin Popescu Tăriceanu este de cu totul altă părere.

Conform legislației în vigoare, pensiile ar trebui să crească în această toamnă cu 40%. Oficialii din Guvernul Orban au atras atenția în mai multe rânduri că acest lucru este imposibil, chiar și dacă este trecut în lege. Nu existau bani oricum pentru așa ceva, dar în contextul pandemiei de coronavirus, lucrurile arată și mai rău decât de obicei. Chiar și dacă ar crește cu această valoarea, consecința imediată ar fi creșterea inflației.

Fără să surprindă pe nimeni, opoziția este de cu totul altă părere, în frunte cu Călin Popescu Tăriceanu. „Guvernul Iohannis-Orban testează prin media aservită varianta măririi pensiilor doar cu 14%, şi nu cu 40%, aşa cum prevede legea. Probabil vor să vadă dacă mămăliga stă să explodeze… Ce nu ştiu ei, sau nu vor să spună, este că situaţia economică va deveni mult mai grea tocmai că nu măresc pensiile şi alocaţiile conform legii. În fiecare zi se pierd sute de locuri de muncă. Ştiţi de ce? Pentru că produsele nu se mai cumpără şi nimeni nu e nebun să producă pe stoc, chiar dacă Guvernul ar băga bani în susţinerea întreprinderilor”, a explicat fostul premier într-o postare pe Facebook apărută ieri.

„Trăim un paradox pe care Iohannis şi Orban par să nu-l înţeleagă: ca să salvăm locurile de muncă trebuie să mărim veniturile!”, a concluzionat liderul ALDE, senatorul Călin Popescu Tăriceanu.

Afirmațiile au fost făcute în contextul în care Ordonanța de Urgență referitoare la creștere alocațiilor cu 20% de la 1 septembrie 2020 s-a aflat ieri în dezbaterea Parlamentului. În contextul în care, la începutul anului, se discuta de dublarea alocațiilor de la 1 august și de mărirea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie, realitatea actuală este o dezamăgire majoră pentru foarte mulți români.
La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele