De ce ești predispus la decizii imorale dacă știi o limbă străină

De ce ești predispus la decizii imorale dacă știi o limbă străină
Ciprian Ioana
Ciprian Ioana
15:14 05.03.2020

Din când în când, cercetătorii vin cu studii care-ți aduc răspunsuri la întrebări pe care nu ți le-ai pus niciodată. Unul dintre aceste studii îți arată de ce ești mai predispus să iei decizii imorale atunci când cunoști o limbă străină.

Mulți cercetători susțin că limba vorbită influențează extrem de mult comportamentul unui om. În funcție de aceasta, se modelează caracterul și modul de relaționare cu celelalte persoane. De asemenea, poate influența ce se întâmplă în jurul tău.

Studiile au arătat că lucrurile sunt mult mai diferite atunci când o persoană vorbește cel puțin o limbă străină. Se pare că personalitatea unui om se schimbă atunci când trece de la limba nativă la o alta pe care o cunoaște. Există niște cercetători care au explicat mecanismul.

Cum ți se schimbă comportamentul dacă știi o limbă străină

O echipă de specialiști s-a dus și mai departe cu cercetarea și a stabilit că limba vorbită are legătură și cu deciziile luate de persoana în cauză. O echipă de la Universitatea din Chicago a demonstrat că oamenii sunt mai predispuși la a lua decizii imorale atunci când vorbesc o limbă străină.

Și s-a plecat de la testul clasic cu cei cinci oameni legați de calea ferată spre care se îndreaptă un tren, așa cum vezi în imaginea de mai jos.

Dilema morală e următoarea: ai ocazia să schimbi macazul și să-i salvezi de la moarte pe cei cinci oameni și să îndrepți trenul spre o altă șină unde se află doar un singur om legat. Ce faci în această situație? Ține minte, dacă refuzi să schimbi macazul, trenul se îndreaptă către grupul de cinci persoane.

Ei bine, de la acest test au pornit cercetătorii din Chicago.

Cei mai mulți oameni ar fi de acord să tragă de mâner pentru a-i salva pe cei cinci oameni, indiferent de limba vorbită. Lucrurile devin un pic mai complicate atunci când e vorbită și o limbă străină. Pentru a-și demonstra acest lucru, cercetătorii au realizat un test pe 700 de cetățeni germani care vorbeau și limba engleză.

Au fost întrebați cum ar trata acest experiment. Ar omorî un om pentru a salva alți cinci? Iar concluziile au fost surprinzătoare.

Participanții au fost împărțiți în două grupe și li s-a pus întrebarea în cele două limbi cunoscute: germana și engleza. Atunci când li s-a adresat întrebarea în limba germană, participanții la studiu au spus că sunt dispuși să salveze cele cinci persoane.

În cazul limbii engleze, lucrurile au stat invers, semn că personalitatea lor s-a schimbat. Astfel, întrebați în limba engleză dacă ar trage de mâner pentru a-i salva pe cei cinci oameni, dar pentru a-l ucide pe cel singur, oamenii au spus că nu și-au putut imagina scena în care intervin asupra macazului.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI