26 oct. 2020 | 16:26

Dacia Spring creează tensiuni în Franța: care-i problema cu primul model electric al mărcii

ACTUALITATE
Dacia Spring creează tensiuni în Franța: care-i problema cu primul model electric al mărcii

Dacia Spring e primul model electric al constructorului autohton, iar Renault, compania-mamă, speră să dea lovitura cu el. Numai că modelul creează tensiuni în Franța, iar sindicaliștii sunt nemulțumiți.

Dacia Spring e pariul constructorului de la Mioveni pentru anul viitor, fiind vorba de primul model electric al mărcii autohtone. E, în același timp, și o provocare pentru Renault, care speră să vândă în Europa cel mai ieftin SUV electric, strategie cu care speră să aibă de câștigat.

Numai că lucrurile nu-s atât de simple.

Sindicaliștii din Franța se declară nemulțumiți de faptul că Renault va importa modelul electric pentru a-l vinde în Europa, în loc să-l fabrice în Franța. Motivul e simplu: dacă nu știai, primul model electric de la Dacia va fi fabricat în China.

Dacia Spring creează tensiuni în Franța

Sindicaliștii francezi ar fi vrut, pe bună dreptate poate, ca modelul Dacia Spring să fie fabricat în Hexagon. S-ar fi susținut, în acest fel, producția locală, s-ar fi creat poate mai multe locuri de muncă. Per total, economia franceză ar fi avut de câștigat. Dar francezii de la Renault au avut alte planuri încă de la început.

Spring va ieși pe poarta uzinei deținute de partenerii de la Dongfeng, în provincia Hubei.

Reprezentanții Renault au declarat că producția va rămâne în China, pentru că acest lucru asigură costurile scăzute de producție, inclusiv prin prisma faptului că industria chineză este singura care asigură un ecosistem industrial pentru mașini electrice, în acest moment. O strategie de business care e de înțeles oricum în contextul actual.

Sindicaliștii, nemulțumiți că angajații pot rămâne pe drumuri

Sindicaliștii sunt nemulțumiți, mai ales că statul francez oferă diverse stimulente, în anumite zone, pentru a facilita producția și achiziția de mașini electrice. În tot acest cadru se anunță și diverse restructurări în industria auto din Franța, iar asta înseamnă că mulți oameni vor rămâne pe drumuri.

„Suntem fundamental împotriva fabricării Spring în China”, spune Franck Daoust, delegat sindical al federației CFDT în cadrul Renault.  „Acest lucru nu este în acord cu susținerea guvernamentală pentru industria auto și pentru locurile de muncă din Franța”

Numai că e clară decizia francezilor de la Renault. Pentru a-și permite să vândă Dacia Spring în Europa la un preț sub 20.000 de euro, așa cum se preconizează, mașina trebuie făcută în China. Altfel, acest preț nu s-ar susține.

Dacia n-a oferit informații despre prețul pe care-l va avea Spring. Dar detalii au apărut chiar pe site-ul din Ungaria al mărcii – vezi AICI.

Dacă e să te iei după ce scrie site-ul din Ungaria, atunci ar însemna că prețul final ar putea ajunge la 16.700 euro în România. Dacă aplici pentru tichet din Programul Rabla Plus, prețul Dacia Spring ar ajunge la 8.350 de euro, pentru primele 100 de rezervări.