Dacia și Ford turează motoarele: câte mașini au produs în octombrie

Dacia și Ford turează motoarele: câte mașini au produs în octombrie

Dacia și Ford turează motoarele la maximum în acest ultim trimestru pentru a recupera lunile pierdute în perioada pandemiei.

Dacia și Ford sunt singurii producători auto care fac mașini la noi în țară. Pandemia le-a dat peste cap planurile, așa cum se întâmplă și cu alții mai mari la nivel mondial, dar se forțează recuperarea pe final de an. Luna octombrie, spre exemplu, a fost una bună pentru ambii producători.

Au produs în total peste 50.000 de mașini. Nu-s la nivelul de anul trecut, dar e cu mult peste media lunară a lui 2020 – un an și așa atipic. Ambele uzine ș-au oprit producția pe la începutul pandemiei și și-au trimis angajații în șomaj tehnic până când s-au calmat lucrurile.

Dacia și Ford forțează recuperarea

Datele ACAROM arată că, în luna octombrie, cele două uzine auto din România au avut o producție cumulată de peste 51.000 de mașini, ceva mai mică decât în octombrie 2019, dar mult peste media lunară din 2020, un an cu totul neobișnuit. Până acum, Dacia a produs aproximativ 212.000 de mașini în acest an, iar Ford, aproape 145.000.

În total, au fost produse în România un număr de 51.418 autoturisme, o scădere de 3% față de perioada similară din 2019, respectiv 53.119 unități. Dintre acestea 29.676 unități au fost produse iî uzina DACIA de la Mioveni și 21.742 au fost produse de uzina FORD de la Craiova. Pe primele 10 luni din 2020, producția totală de autoturisme în România se ridica la 356.491 unități, în scădere cu 12.61% față de perioada similară din 2019, respectiv 407.931 unități.

Pe modele, producția de autoturisme în primele zece luni ale anului 2020 se prezintă astfel:

  • DACIA Duster – 151.120 unități
  • FORD EcoSport & Puma –144.846 unități
  • DACIA Logan – 28.975 unități
  • DACIA Sandero – 22.987 unități
  • DACIA Logan MCV – 8.563 unități
DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI