Dacia se prăbușește: ce se întâmplă cu vânzările constructorului de la Mioveni

Dacia se prăbușește: ce se întâmplă cu vânzările constructorului de la Mioveni

Vânzările Dacia și ale celorlalți producători auto se prăbușesc din cauza crizei generate de coronavirus. Efectele se resimt pe lanț, iar revenirea va fi extrem de înceată, la cum arată lucrurile acum.

Franța e una dintre cele mai importante piețe auto din Europa și ce se întâmplă e, cumva, valabil pentru toate țările. Dacă vânzările merg prost acolo, atunci acest trend e resimțit la nivelul întregii Europe. Luna aprilie a fost încă o lună extrem de proastă pentru producătorii auto.

Piața de autoturisme din Hexagon a marcat a doua lună consecutivă de scădere accelerată, iar procentul de scădere este uriaș – 89%. Pentru Dacia, spre exemplu, a fost, practic, o lună în care marca românească n-a existat aproape deloc.

Vânzările au fost, practic, înghețate.

Vânzările Dacia în Franța, inexistente

Pe piața din Franța, Dacia a reușit să vândă doar 1.227 de autoturisme în luna aprilie. E drept că scăderea a fost pentru toată lumea, din moment ce piața a înregistrat o scădere uriașă.

S-au vândut doar 21.000 de autoturisme înmatriculate, astfel că piața a scăzut cu 88,4% față de luna aprilie a anului trecut.

Captură foto: profit.ro
Captură foto: profit.ro

Per total, scăderea pentru grupul Renault a fost de 81%, în vreme ce mărcile Peugeot și Citroen au înregistrat un declin de 84%. Grupul Renault s-a implicat și-n criza coronavirus: a înmatriculat 17.000 de autoturisme oferite sistemului medical din Franța.

Captură foto: profit.ro
Captură foto: profit.ro

Nici greii industriei nu s-au descurcat mai bine.

Marca Volkswagen, de exemplu, a vândut mai puține autoturisme decât Dacia, cu o scădere de 95,48%. Bentely sau Lamborghini nu au vândut nicio mașină, iar Porsche, doar 33 de unități.

BMW, Toyota, Ford, Fiat, Nissan, toate au avut rezultate mai mici cu peste 90% față de anul trecut, în condițiile în care activitatea de vânzări a fost aproape blocată, iar circulația populației restricționată. Începutul de an a fost foarte prost pentru industria auto.

În perioada ianuarie-aprilie 2020, Dacia înregistrează o scădere foarte mare, -63%, cu un volum de numai 17.805 autoturisme înmatriculate. Piața franceză are un declin pe intervalul ianuarie – aprilie de 48%, cu 385.676 unități. Cel mai vândut model Dacia rămâne Sandero, cu 9.996 unități, situat pe locul opt în clasamentul celor mai vândute autoturisme din Franța, în acest an.

Constructorii auto speră la o revenire în lunile următoare, mai ales că activitatea din uzine a fost reluată. Dacia și Ford au reluat producția pe plan local și speră ca, în următoarele luni, lucrurile să revină la normal.

Citește și:
Etichete: