Dacia Duster pe care n-o vei putea conduce: cine va folosi acest model special

Dacia Duster pe care n-o vei putea conduce: cine va folosi acest model special

Dacia a ajuns un furnizor de încredere pentru diversele structuri ale statului. De la Logan pentru Poliție la Duster echipat cu șenile. Tot despre Duster e vorba și acum, dar într-o versiune personalizată. Despre ea a vorbit Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne.

La finalul lunii februarie a apărut un video pe Sindicatul Europol cu o Dacia Duster specială. Are numere roșii de „probe”, e echipată ca pentru Poliție, iar Marcel Vela a oferit mai multe informații despre aceasta.

Pe 14 martie a mai apărut un video, de data asta cu mașina în oraș. Și arată ceva mai bine decât un Logan pentru Poliție. Asta ar fi doar o parte din planul lui Vela de-a schimba numele „Poliția Română” în „Poliția Națională”. Nu-i chiar o idee nemaivăzută până acum.

În ceea ce privește mașina, această Dacia Duster e deja criticată de unii dintre polițiști. Calitatea inferioară a modelelor Logan i-au făcut să nu mai aibă încredere în ce iese din fabrica de la Mioveni. Totuși, în ianuarie, ministrul a spus că e deja în lucru transmiterea unor autoturisme pentru creșterea mobilității la nivelul municipiului București și în toată țara. „Sunt în pregătire, pentru a fi colantate și amenajate mijloacele sonore de avertizare, mai multe autoturisme Duster, pentru a fi repartizate în țară”, a declarat Vela.

Ce are o Dacia Duster pregătită pentru Poliție (Națională sau Română)

Pe lista noutăților incluse în mașină, spre deosebire de un model standard, se numără o tabletă de comunicații pentru verificarea persoanelor în baza de date a Poliției, stație mobilă și bancheta spate securizată cu gratii pentru transportul infractorilor.

Totodată, ai putea confunda acest model cu unul din afară. Noul design e diferit de ce-a avut Poliția Română în ultimii 30 de ani, de când s-a transformat din Miliție în Poliție. Nuanțele de culoare sunt albastru și galben fluorescent, similar cu vestele de pe agenți. Cel mai probabil inspirația a venit din Germania.

Citește și: