02 dec. 2020 | 13:02

Dacia a bătut palma pentru Spring: unde ajung primele 3.000 de unități ale modelului electric

ACTUALITATE
Dacia a bătut palma pentru Spring: unde ajung primele 3.000 de unități ale modelului electric

Dacia a anunțat primul model electric al său – Dacia Spring – și s-a ținut de cuvânt. Acum, a făcut și primele livrări.

După cum știi, strategia pentru Dacia Spring a constructorului autohton e una în două etape. Modelul va fi livrat prima dată către companiile de ride-sharing, urmând ca din toamna anului viitor să ajungă și la clienții persoane fizice. Deocamdată, a fost anunțată prima tranșă de livrări.

E vorba de 3.000 de modele Dacia Spring, care vor ajunge la compania de închirieri mașini E.Leclerc din Franța. Livrările vor începe în luna martie, iar contractul prevede, de asemenea, achiziția a 1.000 de Renault Zoe, adică tot modele electrice.

Primele 3.000 de modele Dacia Spring ajung în Franța

Compania franceză care a mers pe mâna primului model electric de la Dacia susține că autoturismele primite vor fi disponibile în rețeaua de închirieri din Franța, în 504 agenții. Colaborarea dintre cele două companii nu e una nouă.

Renault și E.Leclerc au un parteneriat din 2010, când au demarat un plan de transformare a flotei de vehicule de închiriat într-una electrică. Compania a instalat stații de încărcare în parcările supermarketurilor și a susținut Ministerul Transporturilor din Franța în campania de construire a unei rețele de 100.000 de stații de încărcare. În acest moment deține 5.000 de stații proprii și are în plan să ajungă la 10.000 de stații în următorii 5 ani.

Dacia Spring a fost gândit ca un vehicul perfect pentru companiile de rent-a-car, car sharing și alte tipuri de servicii de mobilitate, datorită prețului foarte bun de achiziție și a costurilor reduse de întreținere. Din toamnă va ajunge și la clienții persoane fizice.

Până atunci, e posibil să o poți conduce în sistem de car-sharing dacă vreo companie care activează în România dorește să o aducă în flota sa.

Autonomia primului model electric de la Dacia e în jur de 200 km, dar în ciclu WLTP urban, se poate apropia de 300 de km, ceea ce înseamnă câteva zile de rulare într-un oraș mare.  Încărcarea se poate face la priză de 2,3 kW (10,5 ore 80%, 14 ore 100%), la wall-box de 3,7kW (8,3 ore), la stație de 7,4 kW (5 ore) sau la stație de 30 kW (DC – 50 minute pentru 80%).

Încărcarea va putea fi controlată printr-o aplicație dedicată, ce poate fi instalată pe telefoane și poate permite și acționarea unora dintre dispozitivele mașinii, cum este instalația de climatizare.