Cum ”se fură” alegerile din SUA: FBI a început deja o investigație
Alegerile prezindențiale din SUA din acest an au fost unele dintre cele mai murdare din istoria țări. Ar fi fost aproape ciudat ca practicile îndoielnice să se oprească în ziua scrutinului.
În Statele Unite ale Americii, sunt foarte populare în campanie electorală apelurile telefonice de tip robocall. Acestea sunt mesaje audio înregistrate care sunt redate automat în momentul în care răspunzi la telefon. De aici vine și formularea de tip apel robotic, robot call sau robocall.
Pe 3 noiembrie, s-au desfășurat alegerile prezindențiale din SUA și, deși va mai dura mult până vom afla rezultatul, mai multe entități au încercat să le fraudeze. Cei de la FBI au inițiat deja o investigație pe marginea unor apeluri automate de tip robocall. Prin această metodă, în ziua alegerilor prezidențiale, oamenii erau rugați să stea în casă. Să nu meargă la vot. Nu este foarte clar ce partid politic ar fi favorizat.
Oficialii locali și de stat au dat alarma cu privire la cel puțin două campanii separate de apeluri automatizate în timp ce milioane de americani au mers marți să aleagă între președintele Donald Trump și democratul Joe Biden. În mesajul automat nu există nicio referință politică și nu se menționează în mod explicit scrutinul. Din acest motiv, experții care au vorbit cu Reuters pe marginea subiectului sunt intrigați.
„Există oarece confuzie legat de această campanie”, a admis Giulia Porter, vicepreşedinte al companiei RoboKiller, specializată în combaterea telemarketingului şi aşa-ziselor robocalls, apeluri telefonice automate preînregistrate. „Bună ziua. Acesta apel este doar un test. Este timpul să staţi acasă. Staţi în siguranţă şi staţi acasă”, se aude într-o înregistrarea a unui astfel de apel telefonic.