Cum scrii poezii precum un autor clasic: Google a creat inteligența artificială ca să devii poet

Cum scrii poezii precum un autor clasic: Google a creat inteligența artificială ca să devii poet

Abilitatea de a scrie versuri este impresionantă, în parte, pentru că nu ne-am născut cu toții la fel de abili. Google te ajută însă să-ți materializezi pasiunea pentru poezie prin inteligență artificială.

Verse by Verse este un nou instrument online de la Google. Acesta folosește inteligență artificială pentru a te transforma într-un poet talentat. O singură propoziție este suficientă pentru a obține vers, după vers, după vers, într-un stil liric al unui poet clasic.

Cu o serie întreagă de rețele neurale în spate, o inteligență artificială funcționează surprinzător de bine, iar multe dintre versuri chiar au o logică. Din păcate, momentan funcționează doar în engleză, iar autorii pe care îi poți alege ca inspirație sunt, de asemenea, americani sau britanici.

Începi prin a accesa această pagină web. Alegi trei autori al căror stil de încântă când vine vorba de poezie. Apeși pe Let`s write a poem (Să scriem o poezie). Printr-un click, definești trei autori care îți vor genera versuri pornind de la primul rând redactat de tine în frumosul grai englezesc. Ai acces la nume precum Emily Dickinson, Robert Frost sau Edgar Allan Poe. În timp ce alegi numele, în partea dreaptă a ecranului vei vedea detalii despre autorii respectivi, anii între care au trăit și o eventuală poezie.

După ce ai ales maxim trei autori, apeși pe Next în dreapta sus pentru a trece la pasul următor. Alegi tipul de poezie pe care vrei să o redactezi, catren, cuplet, vers liber. Definești numărul de silabe pe care îl vrei într-un vers și, nu în ultimul rând, optezi pentru rimă încrucișată, îmbrățișată, împerecheată sau niciuna. Din nou, confirmi alegerile cu Next pentru a ajunge la poezia efectivă.

Scrii primul vers al poeziei de mână și faci click pe versul al doilea. Imediat, vei avea în partea dreaptă versuri alternative de la scriitorii tăi preferați care vor continua povestea. Alegi unul dintre ele și sunt generate variante pentru al treilea vers și așa mai departe. În orice moment te poți opri după patru versuri, printr-un click pe Finish. La final, poți alege să copiezi textul sau poți descărca noua ta poezie printr-un click pe Download as image.

versuri autori celebri

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: