Cum scapi pe iPhone de mesajele spam care te scot din minți
Dacă deții un iPhone, atunci poate ai observat că ești bombardat și cu multe mesaje cu care n-ai treabă. Sunt cele spam care, de multe ori, te scot din minți.
În era noilor tehnologii, suntem bombardați zilnic cu mesaje din toate părțile. Căsuța de mail e plină de mesaje spam, promoții și alte reduceri pe care ți le bagă pe gât magazinele de la care poate ai cumpărat în trecut. Sau, pur și simplu, te regăsești, dintr-un motiv sau altul, în baza lor de date.
O situație aparte sunt mesajele spam pe care le primești dacă deții un iPhone. E și cazul utilizatorilor Android, de multe ori, dar, din fericire există soluții. Dacă deții un model de la Apple, iată cum poți scăpa de această bătaie de cap.
Cum scapi de mesajele spam pe iPhone
Prima soluție la care te gândești pe iPhone, probabil, e să blochezi numărul respectiv. Numai că nu ajută pe termen lung, pentru că cei care vor să te spameze folosesc, de regulă, mai multe numele de telefon de pe care-ți trimit mesaje.
Dar există o soluție. Și este extrem de simplă pentru a-ți fi afișate doar mesajele care chiar contează, în special cele de la oamenii din lista ta de contacte. Apple are o funcție care-ți separă mesajele spam și nu ți le mai afișează în inbox-ul principal de la iMessage.
Practic, dacă o activezi, vei vedea că mesajele spam sau cele care provin de la persoane care nu-s în lista ta de contacte sunt afișate într-o coloană separată. Iată ce trebuie să faci:
Deschizi pe iPhone meniul Settings, apoi Messages și apoi deschizi “Filter Unknown Senders”(se găsește chiar sub “Message Filtering”).
Pe de altă parte, dacă vrei să blochezi individual un anumit număr care te deranjează, trebuie să urmezi următorii pași pe iPhone:
Apeși pe mesajul respectiv, intri la Info (în ambele situații trebuie să selectezi numărul) și alegi opțiunea “Block this Caller.”